American Experience

The Federalist Party:

By the time Alexander Hamilton died on the dueling grounds of Weehawken, New Jersey, the power of the Federalist Party was in terminal decline. Federalismul s-a născut în 1787, când Alexander Hamilton, John Jay și James Madison au scris 85 de eseuri cunoscute colectiv sub numele de Documentele federaliste. Aceste documente politice elocvente i-au încurajat pe americani să adopte Constituția nou-scrisă și guvernul central mai puternic al acesteia.
Influențați în mare măsură de ideile lui Alexander Hamilton, federaliștii au reușit să convingă administrația Washington să își asume datoriile naționale și de stat, să adopte legi fiscale și să creeze o bancă centrală. Aceste demersuri au salvat, fără îndoială, tânăra democrație în formare de la sărăcie și chiar de la distrugere. În politica externă, federaliștii au favorizat, în general, Anglia în detrimentul Franței.
Anti-federalii, cum ar fi Thomas Jefferson, se temeau că o concentrare a autorității centrale ar putea duce la o pierdere a drepturilor individuale și ale statelor. Ei au resimțit politicile monetare federaliste, despre care credeau că au oferit avantaje clasei superioare. În politica externă, republicanii înclinau spre Franța, care susținuse cauza americană în timpul Revoluției.
Jefferson și colegii săi au format Partidul Republican la începutul anilor 1790. Până în 1795, federaliștii deveniseră un partid și cu numele.
După ce John Adams, candidatul lor, a fost ales președinte în 1796, federaliștii au început să decadă. Reprimarea libertății de exprimare de către federaliști, în cadrul Alien and Sedition Acts, și asumarea unor relații mai strânse cu Marea Britanie în locul Franței, au înflăcărat republicanii Jeffersonieni. În 1801, Jefferson, avându-l alături pe vicepreședintele Aaron Burr, a preluat președinția.
Federalii se temeau și îl urau pe Jefferson, dar, parțial din cauza luptelor interne, nu au fost niciodată capabili să organizeze o opoziție de succes. O ultimă mare speranță – aceea că statele din Noua Anglie se vor separa și vor forma o națiune federalistă – s-a prăbușit atunci când Jefferson a câștigat o realegere zdrobitoare în 1804, datorită achiziției Louisianei. Alexander Hamilton a rămas cu puțină putere – și fără altă opțiune decât să se întâlnească cu Aaron Burr pe terenul de duel în speranța de a-și relansa cariera politică. Dar Hamilton era condamnat, la fel ca și partidul său. Federaliștii nu aveau să se mai ridice niciodată la putere.

Partidul Republican:

Cunoscut neoficial sub numele de republicanii Jeffersonieni, acest grup de politicieni s-a organizat în opoziție față de politicile federaliștilor, precum Alexander Hamilton, care favorizau un guvern central puternic.
Liderat de Thomas Jefferson, pe care au ajutat să îl aleagă la președinție pentru două mandate (1801-1809), republicanii credeau în libertățile individuale și în drepturile statelor. Ei se temeau că concentrarea puterii federale sub conducerea lui George Washington și John Adams reprezenta o amenințare periculoasă la adresa libertății. În politica externă, republicanii favorizau Franța, care susținuse coloniile în timpul Revoluției, în detrimentul Marii Britanii.
Aceste idei reprezentau o îndepărtare de politicile federaliștilor din timpul administrațiilor Washington și Adams. Federaliștii stabiliseră politici monetare care dădeau mai multă putere guvernului federal și respinseseră legăturile cu Franța în favoarea unor legături mai strânse cu Marea Britanie.
În timpul războiului nedeclarat cu Franța de la sfârșitul anilor 1790, federaliștii au luat măsuri drastice împotriva celor care se exprimau în favoarea Franței, în conformitate cu Alien and Sedition Acts. Republicanii s-au opus viguros acestei acțiuni, considerând-o o intruziune periculoasă în dreptul la libera exprimare.
Utilizându-se de aceste probleme, precum și de puterea pe care i-a insuflat-o vicepreședintele său, Aaron Burr, liderul republican Thomas Jefferson a câștigat alegerile pentru președinție în 1800. Acest partid republican, care avea să se mențină la putere până în 1825, este strămoșul direct al Partidului Democrat de astăzi.