Arcul lung

Arcul lung, așa cum îl recunoaștem astăzi, care măsoară cam cât un om, și-a făcut prima apariție majoră spre sfârșitul Evului Mediu. Deși, în general, este atribuit galezilor, arcul lung există de fapt cel puțin din neolitic: unul confecționat din tisă și înfășurat în piele a fost găsit în Somerset în 1961. Se crede că în Scandinavia au fost descoperite descoperiri chiar mai timpurii.

Galezii par totuși să fi fost primii care au dezvoltat utilizarea tactică a arcului lung, transformându-l în cea mai mortală armă a timpului său. În timpul invaziei anglo-normande din Țara Galilor, se spune că „arcașii galezi au luat o taxă grea asupra invadatorilor”. Odată cu cucerirea completă a Țării Galilor, recruții galezi au fost încorporați în armata engleză pentru campaniile lui Edward mai la nord, în Scoția.

Deși regele Eduard I, ‘Ciocanul celților’, este considerat în mod normal ca fiind omul responsabil pentru adăugarea puterii arcului lung la arsenalul englezesc al vremii, dovezile reale în acest sens sunt vagi, deși el a interzis toate sporturile, cu excepția tirului cu arcul, în zilele de duminică, pentru a se asigura că englezii exersau cu arcul lung. Cu toate acestea, în timpul domniei lui Eduard al III-lea, mai multe dovezi documentate confirmă rolul important pe care arcul lung l-a jucat atât în istoria Angliei, cât și în cea a Țării Galilor.

Regatul lui Eduard al III-lea a fost, desigur, dominat de Războiul de o sută de ani, care a durat, de fapt, între 1337-1453. Poate că datorită acestei stări continue de război au supraviețuit atât de multe înregistrări istorice care ridică arcul lung la statutul de legendă; mai întâi la Crécy și Poitiers și apoi la Agincourt.

Bătălia de la Crécy

După ce a debarcat cu aproximativ 12.000 de oameni, inclusiv 7.000 de arcași și a cucerit Caen în Normandia, Eduard al III-lea s-a îndreptat spre nord. Forțele lui Edward au fost în permanență urmărite de o armată franceză mult mai mare, până când au ajuns în cele din urmă la Crécy în 1346 cu o forță de 8.000 de oameni.

Englezii au luat o poziție defensivă în trei divizii pe un teren care era înclinat în jos, cu arcașii pe flancuri. Una dintre aceste divizii a fost comandată de fiul de 16 ani al lui Eduard, Edward, Prințul Negru. Francezii au trimis mai întâi arcașii mercenari genovezi, care numărau între 6.000 și 12.000 de oameni. Cu o cadență de tragere de trei-cinci salve pe minut, aceștia nu se puteau însă compara cu arcașii englezi și galezi, care puteau trage zece-douăsprezece săgeți în același interval de timp. De asemenea, se relatează că ploaia a afectat în mod negativ coardele arcușilor.

Philip al VI-lea, după ce a comentat inutilitatea arcașilor săi, și-a trimis în față cavaleria care a atacat prin și peste proprii arcași. Arcașii și oamenii de arme englezi și galezi i-au ținut piept nu doar o dată, ci de 16 ori în total. În timpul unuia dintre aceste atacuri, fiul lui Eduard, Prințul Negru, a fost atacat direct, dar tatăl său a refuzat să trimită ajutor, susținând că trebuie să-și „câștige pintenii”.

După căderea nopții, Filip al VI-lea, el însuși rănit, a ordonat retragerea. Potrivit unei estimări, pierderile franceze au inclus unsprezece prinți, 1.200 de cavaleri și 12.000 de soldați uciși. Se spune că Eduard al III-lea ar fi pierdut câteva sute de oameni.

Bătălia de la Crécy între englezi și francezi în Războiul de 100 de ani.
Dintr-un manuscris miniatural din secolul al XV-lea al Cronicilor lui Jean Froissart

Bătălia de la Poitiers

Detalii referitoare la Bătălia de la Poitiers din 1356 sunt de fapt destul de vagi, însă se pare că aproximativ 10.000 de soldați englezi și galezi, de data aceasta conduși de Edward, Prinț de Wales, cunoscut și sub numele de Prințul Negru, se retrăgeau după o lungă campanie în Franța, cu o armată franceză de undeva între 20.000 – 60.000 de oameni în urmărire strânsă. Cele două armate erau separate de un gard mare, când francezii au găsit o breșă și au încercat să pătrundă. Dându-și seama că bătălia era pe punctul de a începe, Prințul Negru le-a ordonat oamenilor săi să își formeze pozițiile obișnuite de luptă, cu arcașii săi pe flancuri.

Francezii, care dezvoltaseră o mică unitate de cavalerie special pentru a-i ataca pe arcașii englezi și galezi, nu numai că au fost opriți brusc de numărul de săgeți care au căzut peste ei, dar au fost, după toate aparențele, puși în derută. Următorul atac a venit din partea germanilor, care se aliaseră cu francezii și conduceau cel de-al doilea atac al cavaleriei. Și acesta a fost oprit și el și se spune că atacul arcașilor englezi și galezi a fost atât de intens încât, la un moment dat, unii au rămas fără săgeți și au fost nevoiți să alerge înainte și să adune săgeți înfipte în oameni care zăceau pe jos.

După o ultimă salvă de foc a arcașilor săi, Prințul Negru a ordonat înaintarea. Francezii au cedat și au fost urmăriți până la Poitiers, unde regele francez a fost capturat. El a fost transportat la Londra și a fost ținut ca răscumpărare în Turnul Londrei pentru 3.000.000 de coroane de aur.

Bătălia de la Agincourt

Un rege Henric al V-lea, în vârstă de 28 de ani, a plecat din Southampton la 11 august 1415 cu o flotă de aproximativ 300 de nave pentru a-și revendica dreptul din naștere asupra Ducatului de Normandie și pentru a relansa astfel norocul englezilor în Franța. Debarcând la Harfleur, în nordul Franței, au asediat orașul.

Asediul a durat cinci săptămâni, mult mai mult decât se aștepta, iar Henric a pierdut aproximativ 2.000 dintre oamenii săi din cauza dizenteriei. Henry a luat decizia de a lăsa o garnizoană la Harfleur și de a duce restul armatei sale înapoi acasă prin portul francez Calais, aflat la aproape 160 de kilometri în nord. În calea lor se aflau doar două probleme minore – o armată franceză foarte, foarte numeroasă și furioasă și râul Somme. În inferioritate numerică, bolnavă și fără provizii, armata lui Henric s-a zbătut, dar în cele din urmă a reușit să traverseze Somme.

A fost pe drumul spre nord, în apropierea satului Agincourt, când francezii au reușit în cele din urmă să oprească marșul lui Henric. Aproximativ 25.000 de francezi s-au confruntat cu cei 6000 de francezi ai lui Henry. Ca și cum lucrurile nu se puteau înrăutăți, a început să plouă cu găleata.

Dimineața bătăliei de la Agincourt, 25 octombrie 1415

La 25 octombrie, ziua Sfântului Crispin, cele două tabere s-au pregătit de luptă. Francezii însă nu s-au grăbit și la ora 8.00, râzând și glumind, au luat micul dejun. Englezii, înfrigurați și uzi din cauza ploii torențiale, au mâncat tot ce le mai rămăsese din rațiile lor epuizate.

În urma unui impas inițial, Henric a decis că nu avea nimic de pierdut și i-a forțat pe francezi să intre în luptă și a avansat. Arcașii englezi și galezi s-au deplasat până la o distanță de 300 de metri de inamic și au început să tragă. Acest lucru i-a făcut pe francezi să intre în acțiune, iar primul val de cavalerie franceză a atacat, terenul îmbibat de ploaie împiedicându-le serios progresul. Furtuna de săgeți care ploua asupra lor i-a făcut pe francezi să se neliniștească și s-au retras în calea armatei principale care acum înainta. Cu forțe care se deplasau în toate direcțiile, francezii au fost în curând în dezordine totală. Câmpul s-a transformat rapid într-o mlaștină, bătută de picioarele a mii de oameni și cai puternic înarmați. Arcașii englezi și galezi, cu o adâncime de zece rânduri, au aruncat zeci de mii de săgeți asupra francezilor prinși în noroi, iar ceea ce a urmat a fost o baie de sânge. Bătălia în sine a durat doar o jumătate de oră și între 6.000 și 10.000 de francezi au fost uciși, în timp ce englezii au suferit pierderi de ordinul sutelor.

După trei sute de ani, dominația arcului lung în armament se apropia de sfârșit și făcea loc erei muschetelor și tunurilor. Ultima bătălie în care a fost implicat arcul lung a avut loc în 1644 la Tippermuir în Perthshire, Scoția, în timpul Războiului Civil Englez.

Timeline of the Longbow

50,000BC	Arrowheads found in Tunisia, Algeria and Morocco
Circa 3,000BC	Longbow first appears in Europe
Circa 2,690BC	Evidence of longbow being used in Somerset, England
950	Historical evidence of crossbows in France
1066	Battle of Hastings (Harold shot in eye?)
1100’s	Henry I introduces law to absolve any archer if he kills another whilst practising
Circa 1300	Edward I bans all sports other than archery on Sundays
1340	Start of The One Hundred Years War
1346	Crécy
1356	Poitiers
1363	All Englishmen ordered to practice archery on Sunday and holidays
1377	First mention of Robyn Hode in the poem Piers Plowman written by William Langland
1415	Agincourt
1453	English archers killed by cannon and lances attacking French artillery position at Castillon, the last battle of The One Hundred Years War
1472	English ships ordered to import wood needed to make bows
1508	To increase use of longbows, crossbows are banned in England
1644	Tippermuir – Last battle involving the longbow
17th Century AD	Muskets become more popular

• 
•