Boala Lyme se transmite pe cale sexuală ?

Borelioza Lyme nu se transmite pe cale sexuală

Din experiența de cercetător științific și de editor pentru diverse reviste științifice, apreciez faptul că rezumatele prezentate la reuniunile științifice constau uneori în constatări destul de interesante – dar, în același timp, încă foarte preliminare, care nu sunt întotdeauna reproductibile. Prin urmare, rezumatele nu beneficiază de aceeași considerație ca și publicațiile evaluate de colegi și nu sunt citate în bibliografiile lucrărilor științifice evaluate de colegi. În consecință, trebuie să fim sceptici cu privire la credibilitatea lor, mai ales atunci când contrazic rezultatele unor cercetări publicate și revizuite riguros. Aici, mă refer în mod special la rezumatul recent al lui M.J. Middelveen et al. (1), care sugerează că boala Lyme ar putea fi o infecție cu transmitere sexuală, o sugestie bazată exclusiv pe detectarea neconfirmată a Borrelia în sperma și secrețiile vaginale a doar trei persoane. Bazându-se pe puțin mai mult decât aceste observații preliminare și neconfirmate, Stricker și Middleveen (2) au propus că rezultatele lor „ar putea crea o schimbare de paradigmă care ar transforma boala Lyme dintr-o boală transmisă de căpușe într-o infecție cu transmitere sexuală”.

Pentru că Borrelia burgdorferi a fost raportată ca provocând o infecție diseminată generalizată în mai multe modele animale bine caracterizate de borrelioză, nu este surprinzător faptul că spirochetele au fost izolate din splina, ochi, rinichi, ficat, testicule și creierul animalelor infectate, la câteva zile după infecție (3,4). Cu toate acestea, conceptul că borrelioza poate fi transmisă prin contact direct sau pe cale sexuală de a fost infirmat în urmă cu câțiva ani de studiile publicate, bine concepute și revizuite de către colegi, ale lui Moody și Barthold (5), precum și ale lui Woodrum și Oliver (6), experți de renume internațional în boala Lyme. acești cercetători au folosit modele animale de borrelioză bine caracterizate, în care infecția este mult mai diseminată și mai profundă decât la om. Trebuie remarcat faptul că, în Statele Unite, borrelioza Lyme a fost definită în mod istoric ca fiind o infecție transmisă prin înțepături cauzată de Borrelia burgdorferi sensulato(7).

Pentru a determina dacă borrelioza poate fi transmisă prin contact direct, Moody și Barthold (5) au adăpostit șobolani Lewis de trei zile (sau de trei săptămâni), infectați în mod deliberat cu B.burgdorferi, cu șobolani normali, neinfectați, timp de 30 de zile. Așa cum era de așteptat, toți șobolanii infectați în mod deliberat au continuat să fie infectați în mod activ, 30 de zile mai târziu; cu toate acestea, nici unul dintre șobolanii neinfectați nu a dobândit infecția după 30 de zile de contact direct intim cu colegii lor de cușcă infectați.

În alte experimente, Moodyși Barthold (5) nu au reușit să demonstreze transmiterea venerică a borreliozei de la șapte femele infectate – sau șase masculi infectați – la șobolani neinfectați de sex opus.
În lucrarea lui Woodrum și Oliver (6), șase femele de hamster sirian infectate cu B.burgdorferi au fost împerecheate cu șase masculi neinfectați; invers, trei masculi infectați au fost împerecheați cu șase femele neinfectate. Niciunul dintre hamsterii neinfectați nu s-a infectat după împerecherea cu un partener infectat de sex opus, ceea ce indică faptul că borrelioza nu se transmite pe cale sexuală.Evident, simpla prezență a borreliilor în țesuturile genitale nu înseamnă că infecția poate fi transmisă pe cale sexuală. Trebuie remarcat faptul că datele epidemiologice nu susțin opinia conform căreia boala Lyme se transmite pe cale sexuală. Datele extinse colectate de CDC indică faptul că 96% din toate cazurile raportate de boală Lyme apar în 14 state (http://www.cdc.gov/lyme/stats/index.html ), un model care este izbitor de diferit de distribuția generală la nivel național a bolilor cu transmitere sexuală (www.cdc.gov/std/default.htm ). Woodrum și Oliver (6), la fel de înțelept, nu au reușit să demonstreze transmiterea prin contact a B. burgdorferi între femelele sau masculii-hamsteri infectați și hamsterii neinfectați de sex opus. Nu a fost posibilă transmiterea borreliozei la hamsteri neinfectați cu urină sau fecale de la hamsteri infectați.

În mod trist, observațiile lui Middleveen et al.(1) au generat deja o cantitate exagerată de teamă și anxietate în cadrul comunității de profani, din cauza raportărilor senzaționale ale constatărilor lor neconfirmate de către o presă necritică – și adesea naivă -. Acest lucru a cauzat deja mult rău, după cum o demonstrează faptul că am primit numeroase întrebări de la persoane tulburate, care se întrebau dacă acum ar trebui să ia în considerare chiar și căsătoria cu viitorul soț sau soție diagnosticat(ă) și tratat(ă) anterior, de teama de a contracta boala Lyme și/sau de a risca posibilitatea de a da naștere unui copil infectat sau cu malformații congenitale.

Pentru a examina problema transmiterii in utero a borreliozei, Moody și Barthold (5) au inoculat șobolani Lewis femele gestante cu B. burgdorferi viabilă, la patru zile de gestație. Toate femelele gestante inoculate au devenit seropozitive, așa cum era de așteptat, iar B. burgdorferi a putut fi cultivat din splina lor la 20 de zile de gestație; cu toate acestea, placentele și fetușii lor au fost negativi la cultură, indicând lipsa misiunii de
transmitere in utero. Moody și Barthold (5) au folosit două protocoale experimentale diferite pentru a determina dacă are loc transmiterea transplacentară a B. burgdorferi. Un protocol a implicat șase femele infectate care nu erau gestante și care au fost ulterior împerecheate și au rămas gestante. Trei dintre femele au fost lăsate să nască până la termen, în timp ce celelalte trei au fost sacrificate chiar înainte de fătare. S-a constatat că toți descendenții ș i viitorii descendenți au fost negativi la culturi pentru B. burgdorferi, precum ș i seronegativi pentru anticorpii specifici pentru B. burgdorferi, ceea ce indică faptul că nu are loc transmiterea transplacentară a infecției. În cadrul celui de-al doilea protocol, șase femele au fost infectate prin mușcătură de viperă după ce au rămas însărcinate și au fost lăsate să își poarte fetușii până la naștere; toate au fost negative pentru infecție. Rezultatele acestor studii la fel de înțelepte nu au reușit să furnizeze dovezi pentru transmiterea transplacentară a borreliozei dobândite pe cale naturală.

Alți cercetători au examinat posibilitatea apariției unor defecte congenitale la naștere la oamenii cu boala Lyme prin realizarea unui studiu comparativ destul de amplu care a implicat 5.000 de sugari, jumătate provenind dintr-o zonă în care boala Lyme era endemică și jumătate ca martori dintr-o zonă fără boala Lyme (8). Aceștia nu au constatat diferențe semnificative în ceea ce privește incidența generală a malformațiilor congenitale între cele două grupuri.

Într-un alt studiu care a implicat 1.500 de subiecți, inclusiv controale, nu s-a observat un risc crescut de a da naștere unui copil cu un defect cardiac congenital la femeile care fie fuseseră mușcate de o căpușă, fie fuseseră tratate pentru boala Lyme în timpul sau înainte de sarcină (9). În cele din urmă, o analiză amplă a literaturii mondiale a relevat „că un rezultat negativ datorat infecției materne cu B. burgdorferi în orice moment al sarcinii la om este cel mult extrem de rar” (10).

Phillip J. Baker, Ph.D.
Director executiv
American Lyme Disease Foundation
[email protected]

1.Middleveen, MJ, Bandoski, C, Burke, J, Sapi, E, Mayne, PJ, și Stricker, RB. Izolarea și detectarea Borrelia burgdorferi din secrețiile vaginale și seminale umane. Abstract #460, Western Regional Meeting of the American Federation for Medical research (ianuarie 2014).

2.Stricker, RB, și Middleveen, MJ. Transmiterea sexuală a bolii Lyme: provocarea paradigmei bolii transmise de căpușe. Expert. Rev. Anti. Infect. Ther. 2015; 11: 1303-1306

3.Johnson, RC, Marek, N, și Kodner, C. Infecția hamsterilor sirieni cu spirochete de boală Lyme. J. Clin. Microbiol. 1984; 20: 1099-1101.

4.Barthold, SW, Persing, DH, Armstrong, AL, și Peeples, RA. Cinetica diseminării Borelia burgdorferi și evaluarea bolii după inocularea intradermică a șoarecilor. Amer. J. Pathol 1991; 139, 263-273.

5.Moody, KD și Barthold, SW. Infectivitatea relativă a Borrelia burgdorferi la șobolanii Lewis prin diferite căi de inoculare. Amer. J. Trop. Med. Hyg. 1991; 44: 135-139.

6.Woodrum, JE și Oliver, JH Jr. Investigation of venereal, transplacental, and contact transmission of the Lyme disease spirochete, Borrelia burgdorferi,in Syrian hamsters.
J.Parasitol. 1999; 85: 426-430.

7.Wormser, GP și O’Connell, S. Tratamentul infecției cauzate de Borrelia burgdorferi sensulato. Expert. Rev. Anti. Infect. Ther. 9: 245-260, 2011.

8.Williams, CL, Strobino, B, Weinstein, A, et al. Maternal Lyme disease; congenital malformations and a cord blood serosurvey in endemic and control areas. Paediatr. Perinat. Epidemiol. 9: 320-330, 1995.

9.Strobino, B, Abid, S, și Gewitz, M. Maternal Lyme disease and congenital heart disease: a case control study in an endemic area. Amer. J. Obstet. Gynecol. 180: 711-716, 1999.

10.Elliot, DJ, Eppes, SC, și Klein, JD. Actualizare teratologică: boala Lyme. Teratology 64: 276286, 2001.