Bolșevismul

Bolșevismul a existat ca un curent de gândire politică și ca partid politic încă din 1903.

– Vladimir Lenin. „Boala copilăriei „stângismului” în comunism” (Compoziția completă a scrierilor). 41 (ed. Vladimir Lenin): 6. Citește jurnalul necesită |journal= (help) Text

Conceptul de bolșevism a apărut la Congresul al II-lea al Partidului Social-Democrat al Muncii din Rusia (1903), ca urmare a scindării partidului în două facțiuni: susținătorii lui Lenin și ceilalți. Unul dintre motivele principale ale scindării a fost problema unui partid de tip nou. În cursul lucrărilor la Carta Partidului Social-Democrat al Muncii din Rusia, Vladimir Lenin și Iulian Martov au propus două formulări diferite ale clauzei privind apartenența la partid. Lenin – un membru de partid este un cetățean care recunoaște programul și carta, plătește cotizația de membru și lucrează în una dintre organizațiile de partid. Martov a propus limitarea cartei la primele două cerințe. În timpul alegerilor pentru organele centrale ale partidului, majoritatea a fost câștigată de susținătorii formulării leniniste, după care Lenin a început să numească fracțiunea sa „bolșevici”, în timp ce Martov i-a numit pe susținătorii săi „menșevici”. Deși, în istoria ulterioară a Partidului Social-Democrat al Muncii din Rusia, susținătorii lui Lenin s-au aflat adesea în minoritate, li s-a atribuit denumirea avantajoasă din punct de vedere politic de „bolșevici”.

Cum subliniază biograful lui Lenin, Robert Service, divizarea partidului nou creat în două facțiuni „i-a aruncat pe marxiștii ruși într-o stare de șoc”. Toți marxiștii din Petersburg, cu excepția celor de extremă stânga, nu au fost de acord cu politica partidului lui Lenin.

La cel de-al patrulea Congres al Partidului Social-Democrat al Muncii din Rusia din 1906, unitatea organizațională a partidului a fost temporar restabilită. La Congresul al V-lea, a fost ales Comitetul Central, care, din cauza dezacordurilor dintre bolșevici și menșevici, s-a dovedit a fi nefuncțional, iar Centrul bolșevic, condus de Vladimir Lenin, creat în timpul Congresului de către delegații bolșevici la una dintre reuniunile fracțiunilor sale, a preluat în mod arbitrar conducerea organizațiilor bolșevice ale partidului.

La cea de-a șasea Conferință (Praga) a Partidului Social-Democrat al Muncii din Rusia, desfășurată în perioada 18-30 ianuarie 1912, care s-a constituit ca fiind conferința tuturor partidelor Partidului Social-Democrat al Muncii din Rusia și organul suprem al partidului, au fost reprezentați aproape exclusiv susținătorii lui Lenin. În acest moment, comitetul central al partidului practic încetase să mai existe (ultimul său plenum a avut loc în ianuarie 1910), iar partidul s-a trezit fără un centru oficial de conducere. În acest sens, la Conferința de la Praga a fost ales un comitet central bolșevic.

În 1916, Lenin a scris lucrarea „Imperialismul ca cel mai înalt stadiu al capitalismului”, care a reprezentat o contribuție majoră la dezvoltarea marxismului clasic în noile condiții. În această lucrare a fost exprimată și fundamentată teoretic teza despre inegalitatea dezvoltării economice și politice a capitalismului în epoca imperialismului, care duce la concluzia despre posibilitatea victoriei socialismului inițial în câteva sau într-o singură țară, care nu este încă suficient de dezvoltată din punct de vedere economic – cum ar fi Rusia -, cu condiția ca în fruntea mișcării revoluționare să se afle o avangardă disciplinată, gata să meargă până la instaurarea dictaturii proletariatului.

Imediat după izbucnirea războiului mondial, Lenin și susținătorii săi au avansat sloganul înfrângerii țarismului în război și al transformării războiului imperialist într-un război civil. De aceasta se leagă criticile lui Lenin la adresa așa-numiților „social-șoviniști”, care și-au susținut guvernele în războiul mondial. Lenin vedea războiul civil ca pe „o continuare, dezvoltare și intensificare inevitabilă a luptei de clasă”.

Până la începutul Revoluției din februarie, figurile de frunte ale facțiunii bolșevice se aflau în principal în exil sau în emigrație și, prin urmare, bolșevicii nu au luat parte în mod organizat la aceasta. Liderii bolșevici care s-au întors din exil și care, împreună cu menșevicii și revoluționarii socialiști, au devenit membri ai Sovietului de la Petrograd, au avut la început tendința de a coopera cu guvernul provizoriu. Încă de la început, pe când se afla încă în străinătate, Lenin a insistat asupra ruperii imediate a Sovietului de la Petrograd cu guvernul provizoriu, pentru a pregăti în mod activ tranziția de la etapa burghezo-democratică la următoarea etapă, „proletară”, a revoluției, la preluarea puterii și la sfârșitul războiului. Întors în Rusia, a elaborat un nou program de acțiune pentru partidul bolșevic – Tezele din aprilie – în care a pus pe ordinea de zi cererea de transfer al întregii puteri către soviete în interesul proletariatului și al țărănimii celei mai sărace. Confruntat cu rezistență chiar și în rândul reprezentanților bolșevismului „teoretic”, „științific”, Lenin a reușit să o învingă, bazându-se pe sprijinul claselor inferioare – organizații locale de partid, adepți ai acțiunii practice imediate. Pe parcursul desfășurării controversei privind posibilitatea socialismului în Rusia, Lenin a respins toate argumentele critice ale menșevicilor, ale revoluționarilor socialiști și ale altor adversari politici cu privire la nepregătirea țării pentru o revoluție socialistă din cauza înapoierii economice, a slăbiciunii, a lipsei de cultură și de organizare a maselor muncitoare, inclusiv a proletariatului, la pericolul scindării forțelor democratice revoluționare și la inevitabilitatea unui război civil.

În aprilie 1917, a fost finalizată scindarea Partidului Muncitoresc Social-Democrat Rus. În timpul unei discuții aprinse la cea de-a 7-a Conferință pan-rusă (aprilie) a Partidului Muncitoresc Social-Democrat Rus (bolșevic) ( 24-29 aprilie), Tezele din aprilie au primit sprijinul majorității delegaților din localități și au constituit baza politicii întregului partid. Fracțiunea bolșevică a devenit cunoscută sub numele de Partidul Social-Democrat al Muncii din Rusia (bolșevici).

Partidul Social-Democrat al Muncii din Rusia a fost redenumit Partidul Social-Democrat al Muncii din Rusia (bolșevici) la cea de-a 7-a Conferință (aprilie) din 1917. În martie 1918, partidul a adoptat numele de Partidul Comunist Rus (bolșevic), iar în decembrie 1925, Partidul Comunist al întregii Uniuni (bolșevic). La cel de-al 19-lea Congres din octombrie 1952, Partidul Comunist al Întregii Uniuni (bolșevic) a fost redenumit Partidul Comunist al Uniunii Sovietice.

În 1990, la ultimul, al 28-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, în timpul legalizării platformelor politice în cadrul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, s-a format Platforma Bolșevică, care a dat naștere mai multor partide politice și mișcări sociale moderne.

.