Când o comedie „elegantă” este de fapt doar leneșă
Era întotdeauna evident care va fi scuza. Când un clip din 2011 în care Joe Rogan râdea cu voce tare pe podcastul său în timp ce Joey „Coco” Diaz descria cu mândrie cum le făcea pe comediante să facă sex oral pe el pentru a obține timp pe scenă a devenit viral în weekend, apărarea din partea lui Rogan și a fanilor lui Diaz a sosit ca un ceas: „Uh oh, iată că vine poliția PC, care încearcă să anuleze un alt comediant.” „Calmează-te, a fost doar o glumă.”
Desigur, lăsând la o parte faptul că Diaz își începe povestea cu „Crezi că glumesc cu tine?”, dacă a făcut sau nu ceea ce a spus este irelevant aici. Chiar dacă a fost o glumă și nu a comis infracțiuni de tip Weinstein-esque casting-couch, este o glumă proastă, una care perpetuează cultura violului și implică faptul că există ceva amuzant în legătură cu hărțuirea sexuală și misoginismul cu care se confruntă în mod regulat comediantele – și femeile din orice profesie, de altfel -. Cel mai rău, este o altă ocazie pentru Diaz, Rogan și alți comici „nervoși” de genul lor de a face pe victimele și de a recicla aceleași puncte de discuție obosite despre corectitudinea politică care ruinează comedia.
În ciuda reacției negative pe care a primit-o de la o mulțime de alți comici proeminenți, Diaz nu este tocmai plin de remușcări. De fapt, el își sapă călcâiele pe Twitter, scriind: „Este luni, povestea este veche de 23 de ani, videoclipul este vechi de zece ani și, la sfârșitul zilei, cu toții ați supt o sculă pentru o cină… opriți ipocrizia”, înainte de a declara: „Dacă acel videoclip v-a rănit sentimentele, priviți asta, puțoșilor” și de a posta pe Twitter un videoclip (pe care Rogan l-a redistribuit) cu el însuși descriind grafic o întâlnire sexuală cu o femeie cu un singur picior. Acest limbaj al „sentimentelor rănite” a fost folosit de nenumărați șocuri și edgelords ca o cârjă. Încadrează umorul lor ca pe un fel de exercițiu intelectual de înaltă ținută pe care noi ceilalți suntem prea proști pentru a-l aprecia – „Oh, te-am declanșat, fulg de nea? Întoarce-te în spațiul tău de siguranță” – când, de fapt, este doar lene.
Stereotipurile sunt ușoare. Fiecare elev de gimnaziu care aruncă insulte în pauză știe în mod inerent cum să scoată în evidență diferențele dintre oameni și să râdă de ele, dar asta nu înseamnă că este pregătit pentru un cinci strâns la The Comedy Store. Înjurăturile rasiale și limbajul sexist sunt vechi de generații. Folosirea lor în zilele noastre nu este revoluționară; este obositoare.
Când Shane Gillis a fost concediat de la Saturday Night Live anul trecut, chiar înainte de a ajunge să pună piciorul în Studio 8H, deoarece au ieșit la iveală fragmente vechi în care folosea lozinca „chink” și își bătea joc de un accent chinezesc stereotip (împreună cu câteva lozinci homofobe clasice), el a emis o non-apologie care suna astfel: „Sunt un comediant care împinge limitele. Uneori greșesc. Intenția mea nu este niciodată să rănesc pe cineva, dar încerc să fiu cel mai bun comediant pe care îl pot fi și uneori acest lucru necesită riscuri”. Dar a face o voce care era deja jignitoare atunci când Mickey Rooney a făcut-o în „Mic dejun la Tiffany’s” în 1961 nu înseamnă să depășești nicio limită; nu este cu nimic diferit – sau mai puțin amuzant – decât faptul că Donald Trump se joacă cu elementele rasiste ale bazei sale referindu-se la COVID-19 ca fiind „Kung Flu”.
Băieților ca Gillis sau Diaz le place să se asemene cu Lenny Bruce, dar nu vor fi aruncați în închisoare pentru obscenitate. Ei se încadrează ca nobili apărători ai Primului Amendament, chiar dacă nimeni nu îi cenzurează. Primul Amendament nu te protejează de bombardamente și nu te face insensibil la critici. Avem tot dreptul să denunțăm o glumă proastă, așa cum și ei au tot dreptul să o spună.
iștia urăsc „spațiile sigure”, mai puțin atunci când ale lor sunt deranjate https://t.co/pB1U33RImQ
– Chelsea Peretti (@chelseaperetti) 22 iunie, 2020
Desigur, există modalități de a aborda subiecte tabu în comedie. Când Pete Holmes a abordat dezbaterea PC într-un episod din serialul său HBO Crashing, l-a pus pe Jason (interpretat de Dov Davidoff), care era lamentabil de depășit de situație, să insiste: „Dacă aș fi fost o lesbiană biracială care făcea același material, mulțimea aceea m-ar fi purtat în brațe – ar fi făcut o paradă pentru mine!”. Dar acest lucru nu este adevărat. Deși, da, comedia care sfidează status quo-ul își are originea în oameni marginalizați precum Bruce sau Richard Pryor, nu este imposibil să o faci ca bărbat heterosexual WASP. Doar că este mai greu. Dacă nu ești un hacker leneș, o poți face – cu condiția să precizezi clar că te ironizezi pe tine însuți și propriile privilegii (vezi: fragmentul lui John Mulaney despre urmărirea accidentală a unei femei în metrou) sau stereotipurile în sine (așa cum a făcut Bruce cu celebrul său fragment „How to Relax Your Colored Friends at Parties”).
Inclusiv în afara stand-up-ului, sitcom-uri precum It’s Always Sunny in Philadelphia reușesc să fie atât profund ofensatoare, cât și profund hilare. „Se pare că reușim să scăpăm cu multe lucruri cu care, la suprafață, se pare că oamenii nu mai pot scăpa acum și cred că există o distincție esențială în ceea ce facem noi și, în cele din urmă, fanii noștri recunosc , în ceea ce privește satirizarea anumitor comportamente”, a explicat recent creatorul/starul Rob McElhenney pentru Rolling Stone. „Cu siguranță nu lăudăm personajele pentru homofobia sau misoginismul sau rasismul lor ocazional. De fapt, este complet opus, în care ne degradăm propriile personaje pentru că au unele dintre aceste opinii. Cred că acest lucru este foarte clar încă din primul episod. Așa că oamenii se vor uita la serial și vor spune: „Ei bine, este clar că personajele sunt homofobe, dar scenariștii și/sau creatorii și/sau regizorii nu sunt.””
Cu alte cuvinte, râdem de ei, nu cu ei. Bărbații albi heterosexuali care se ridică și aruncă o grămadă de stereotipuri rasiste, sexiste sau homofobe în mod „ironic”, ca o glumă, nu funcționează pentru că este prea aproape de lucrurile reale. A aborda diferit este o provocare care necesită creativitate și nuanță, și nu toată lumea este în stare să o facă.
În 2015, Jerry Seinfeld a declarat că nu mai cântă în facultăți pentru că studenții sunt „atât de PC” – o scuză ușoară care aruncă vina pentru incapacitatea sa de a obține un râs acolo direct pe public, în loc să își ia un moment pentru a reflecta asupra faptului că materialul său a devenit învechit. După cum a declarat Anthony Jeselnik pentru Paste mai târziu în acel an, „Văd asta și accept provocarea. Oricine se plânge de cultura PC este leneș, iar eu cred că scopul meu este să trec prin această cursă cu obstacole. Îmi place să fac colegii pentru că este o provocare. Cum pot să-i fac pe acești copii, care sunt atât de PC, să râdă de aceste lucruri? Vreau să fie așa. Nu vreau o grămadă de bătrâni scârboși în spate care fumează trabucuri și spun că au nevoie de mai multe chestii rasiste. Asta e nasol. Așa că cred că oricine se plânge de PC nu vrea să muncească atât de mult la glume.”
Jocurile rasiste sau sexiste care nu mai trec bine în multe cercuri sunt încadrate ca și cum ar face parte dintr-o cruciadă nobilă, iar dacă te simți jignit sau nu le înțelegi, comedianții care le spun revin imediat la „îmi pare rău că v-ați declanșat, fulgilor de zăpadă” ca scuză pentru că nu obțin un râs. Dar care este mai exact mesajul pe care se luptă să îl transmită aici? Care sunt limitele pe care le forțează? După cum a scris pe Twitter comedianta Janelle James în urma reacției de respingere a lui Diaz/Rogan: „Un lucru pe care l-am făcut ca femeie comediant este că atunci când comedianții spun rahaturi sexiste și/sau rasiste în jurul meu, întreb foarte serios: „De ce este amuzant?” Imediat îți acordă o tăcere binecuvântată.” Nu pot răspunde pentru că nu este amuzant, iar retorica lor anti-PC este doar un mecanism de apărare.
Un lucru pe care l-am făcut în calitate de femeie comediant este că atunci când comedianții spun rahaturi sexiste și/sau rasiste în jurul meu, întreb foarte serios: „De ce este amuzant? Imediat îți acordă o tăcere binecuvântată.
– Janelle James (@janellejcomic) 22 iunie 2020
În cele din urmă, acel episod din Crashing se termină cu Ali, o femeie comediant interpretată de Jamie Lee, care îl ceartă pe Jason. „Doar pentru că te plimbi și porți o geacă de piele nu înseamnă că spui lucrurilor pe nume”, spune ea. „Un comic face comedie. Ceea ce ai făcut tu a fost – hmm, lasă-mă să mă gândesc – discurs de ură?”. Dar ceea ce este cel mai notabil la acest episod este că Pete, celălalt tip alb heterosexual prezent, nu spune nimic. Este clar că nu se simte confortabil cu ceea ce spune Jason, dar îl lasă să o spună, iar când Ali pleacă, sfârșește prin a-l conduce acasă pe comicul îmbătrânit. El nu vrea să spună asta ca atare, dar tăcerea lui este o aprobare.
Femeile și comedianții BIPOC pot vorbi despre asta până când se învinețesc, dar acești băieți trebuie să o audă de la colegii lor. Alți comedianți bărbați albi heterosexuali trebuie să înceapă să strige acest lucru pentru ca ei să înțeleagă că nu mai este în regulă. (Spre cinstea lui, producătorul Crashing, Judd Apatow, a fost bun în această privință în viața reală, chemându-l pe Louis C.K. pentru „rutina lui hacky, neamuzantă și superficială” care face mișto de persoanele non-binare și de supraviețuitorii împușcăturilor de la școala Parkland). Nu este suficient să nu râzi alături de ei, așa cum a făcut Rogan; ei trebuie să vorbească și să clarifice faptul că aceste tipuri de glume nu sunt „edgy” – sunt doar neamuzante.
.