Ce este o paracenteză?
Legăturile peritoneale creează un spațiu care separă organele din burtă de peretele abdominal și există o cantitate mică de lubrifiant natural care se adună între cele două straturi ale acestei garnituri. Atunci când în cavitatea peritoneală se dezvoltă mai mult de 30 ml (o uncie) de lichid, acesta se numește ascită sau lichid ascitic. Atunci când se acumulează prea mult lichid ascitic în spațiul peritoneal, acesta poate exercita presiune asupra organelor abdominale și a diafragmei. Această acumulare de lichid ascitic poate fi cauzată de infecții, leziuni, leziuni hepatice sau cancer. Ascita este frecvent întâlnită în cazurile de mezoteliom peritoneal.
Prin paracenteza, cunoscută și sub numele de „puncție abdominală” sau „puncție de ascită”, este o procedură chirurgicală minoră prin care un medic drenează excesul de lichid ascitic din abdomenul pacientului printr-un ac găurit. Dacă scopul este doar de a diagnostica cauza ascitei, medicul poate preleva doar 50 ml de lichid pentru analiză. Pentru o paracenteză terapeutică, un medic poate să dreneze un litru de lichid sau mai mult.
Fapte rapide despre paracenteză
- Drenează excesul de lichid din mucoasa abdominală
- De obicei se efectuează ca out-…procedură pentru pacienți
- Tratează temporar simptomele abdominale
- Mai puțin invazivă decât alte tratamente chirurgicale
Ascitul se dezvoltă adesea la persoanele cu mezoteliom peritoneal deoarece tumorile abdominale răspândite pot provoca o afecțiune cunoscută sub numele de carcinomatoză peritoneală. Tumorile pot deteriora căptușeala cavității peritoneale, blocând astfel sistemul limfatic care reglează în mod normal fluxul de lichid în și din abdomen. De asemenea, ele pot slăbi celulele endoteliale din peretele abdominal care, în mod normal, împiedică proteinele și grăsimile să se scurgă din vasele de sânge și să se acumuleze în cavitatea peritoneală.
Chiar dacă paracenteza poate fi eficientă pentru ameliorarea simptomelor de mezoteliom peritoneal, analizarea lichidului ascitic nu este o modalitate fiabilă de a diagnostica acest tip rar de cancer. Celulele care se găsesc în lichidul ascitic par adesea benigne chiar și atunci când este prezent cancerul, motiv pentru care o biopsie pentru prelevarea de țesuturi, nu doar analiza citologică a celulelor din ascita drenată, este esențială pentru diagnosticarea mezoteliomului.
Beneficii și alternative ale paracentezei paliative
Pentru că paracenteza este o procedură minoră care nu necesită de obicei o spitalizare, aceasta poate ameliora simptomele și îmbunătăți calitatea vieții pacienților cu orice stadiu al cancerului. Principala sa limitare este că este un tratament paliativ și nu împiedică pacientul să dezvolte din nou ascită în viitor.
Mulți pacienți cu mezoteliom peritoneal au o rată ridicată de recurență a ascitei, astfel încât, în loc să efectueze proceduri repetate de paracenteză, medicii preferă să lase un cateter pe loc pentru a drena continuu cavitatea peritoneală. În plus, dacă dezvoltarea tumorii face ca lichidul ascitic să devină localizat (ceea ce înseamnă că acesta se acumulează în spații mai mici din abdomen și nu curge liber în cavitatea peritoneală), paracenteza va fi mai puțin eficientă.
Pentru pacienții cu peritoneu suficient de sănătoși pentru a se califica pentru un tratament agresiv împotriva cancerului, mulți dintre cei mai importanți specialiști în mezoteliom recomandă intervenția chirurgicală de îndepărtare a tumorii în combinație cu chimioterapia intraperitoneală hipertermică (HIPEC), o abordare multimodală care a revoluționat tratamentul cancerului abdominal în ultimii ani. O analiză din 2016 a notat că HIPEC controlează cu succes ascita la peste 90 la sută dintre pacienți.
Procedura de paracenteză
Paracenteza este adesea efectuată ca o procedură ambulatorie, care durează aproximativ 20 până la 30 de minute. În multe cazuri, se administrează mai întâi o ecografie pentru a vizualiza mai bine dimensiunea și amploarea acumulării de lichid ascitic.
După ce se asigură că vezica urinară este goală, pacientul se întinde pe un pat ridicat la un unghi de 45 de grade pentru a permite lichidului să se acumuleze în partea inferioară a abdomenului. Medicul curăță locul de inserție cu un antiseptic și îl amorțește cu un anestezic local înainte de a introduce un ac de calibru mare pentru a ajunge la cavitatea peritoneală.
După ce lichidul ascitic începe să curgă, cavitatea este drenată fie prin gravitație, fie cu o seringă sau prin conectarea la o sticlă de vid. De obicei, medicii drenează doar un litru de lichid la un moment dat, nu mai repede de 500 ml la fiecare 10 minute, astfel încât organismul să poată echilibra fluidele și electroliții. În cazul în care sunt drenați mai mulți litri de lichid în timpul procedurii, pacientul poate primi ser albuminos pentru a înlocui lichidul pierdut, pentru a preveni scăderea tensiunii arteriale și pentru a reduce riscul de șoc.
După ce nivelul dorit de drenaj este complet, medicul acoperă locul de inserție cu un pansament steril și o sutură mică, dacă este necesar. Alternativ, dacă procedura va fi repetată, se poate lăsa pe loc un cateter cu o supapă de control al fluxului și un pansament de protecție.
Pacientul este, de obicei, externat în câteva ore, cu condiția ca tensiunea arterială să fie normală și să nu aibă nicio senzație de amețeală.
Riscuri și complicații
O paracenteză este o procedură destul de simplă care prezintă foarte puține riscuri. Complicațiile rare includ:
- Infecție
- Scurgere persistentă de la locul de inserție
- Hematom de perete abdominal (colectare de sânge în afara unui vas de sânge)
- Perforație a intestinului subțire sau gros, stomacului sau vezicii urinare
- Hipotensiune arterială (tensiune arterială scăzută)
O complicație documentată care a apărut la un pacient cu mezoteliom peritoneal a fost apariția repetată a unui pneumotorax după o procedură de paracenteză. Un pneumotorax apare atunci când aerul se acumulează în spațiul din jurul plămânilor și nu permite plămânilor să se extindă complet. Aceasta este o complicație rară, dar medicii sunt de părere că ar trebui luată în considerare la pacienții cu boli pulmonare preexistente.