Cine a fost prima femeie care a candidat pentru funcția de președinte al Statelor Unite?

Biblioteca Congresului, Washington, D.C. (fișier digital nr. 3a05761u)

Când Hillary Clinton, care a candidat ca prima femeie candidat la președinție din partea unui partid politic important, a câștigat votul popular, dar a pierdut votul din colegiul electoral în fața lui Donald Trump în alegerile din 2016, plafonul de sticlă care împiedica femeile să ajungă în Biroul Oval de la Casa Albă a tremurat, dar nu s-a spart. Candidatura ei a fost cea mai reușită până în prezent de către o femeie, poate în parte pentru că acel tavan de sticlă era deja presărat cu fisuri provocate de alte peste 200 de femei care, potrivit Smithsonian.com, au încercat să ajungă la președinție la un moment dat sau altul. Prima femeie care a urmărit în mod activ cea mai înaltă funcție a țării a fost Victoria Woodhull – o agentă de bursă, editor de ziare și campioană a reformei sociale care a candidat la președinție în 1872, cu aproximativ 50 de ani înainte ca femeile de pe întreg teritoriul Statelor Unite să obțină dreptul de vot.

Woodhull și-a făcut cunoscută intenția de a candida la președinție într-o scrisoare adresată ziarului New York Herald la 2 aprilie 1870:

În timp ce alții încercau să demonstreze că nu există niciun motiv valabil pentru care femeia să fie tratată din punct de vedere social și politic ca o ființă inferioară bărbatului, eu am intrat cu îndrăzneală în arena politicii și a afacerilor și mi-am exercitat drepturile pe care le dețineam deja. Prin urmare, îmi revendic dreptul de a vorbi în numele femeilor lipsite de drepturi din țară… Mă anunț acum drept candidat la președinție. Sunt destul de conștientă de faptul că, asumându-mi această poziție, voi stârni mai mult ridicol decât entuziasm la început. Dar aceasta este o epocă a schimbărilor bruște și a surprizelor surprinzătoare. Ceea ce poate părea absurd astăzi va căpăta un aspect serios mâine.

Woodhull a fost un candidat outsider din mai multe puncte de vedere. Nu numai că era o femeie candidat într-o perioadă în care femeile nu puteau vota, dar, de asemenea, la vârsta de 31 de ani, când a scris la Herald, era cu patru ani prea tânără pentru a ocupa funcția de președinte, conform cerințelor Constituției SUA. Mai mult decât atât, deși a fost susținută de unele dintre colegele sale sufragetiste, principalii susținători ai votului femeilor, majoritatea din clasa de mijloc, în special Susan B. Anthony și Elizabeth Cady Stanton, s-au distanțat cu grijă de Woodhull, pe care o considerau, în cel mai bun caz, o excentrică. În cel mai rău caz, o vedeau ca pe o nebună libertină necivilizată, a cărei susținere a iubirii libere și interes pentru spiritism ar putea dăuna mișcării lor.

Dar dacă pentru mulți oameni dragostea liberă avea conotația unor moravuri lejere, pentru Woodhull însemna libertatea de a iubi și de a se căsători cu persoana pe care o alegea și dreptul de a divorța. Partidul Drepturilor Egale, care l-a desemnat pe Woodhull drept candidat prezidențial la 10 mai 1872, la Apollo Hall din New York, a susținut, printre altele, dreptul femeilor la un salariu corect, zile de lucru mai scurte pentru toți muncitorii și drepturi civile pentru afro-americani (selectându-l pe renumitul aboliționist Frederick Douglass drept contracandidat al lui Woodhull, deși acesta a ales să nu răspundă invitației). În cele din urmă, însă, declarațiile lui Woodhull despre dragostea liberă au fost cele care au fost preluate de ziare, subminându-i candidatura.

Numele lui Woodhull nu a apărut pe niciun buletin de vot, iar absența înregistrărilor nu a lăsat nicio dovadă a numărului de voturi pe care le-a primit. Cu toate acestea, candidatura ei, categoric insurgentă, a ajutat la deschiderea terenului pentru femeile care vor candida la președinție după ea, de la candidatura pre-suffrage a lui Belva Ann Lockwood în 1884 și 1888 până la candidaturile lui Margaret Chase Smith, care, la convenția republicană din 1964, a devenit prima femeie al cărei nume a fost nominalizat la convenția unui partid important, Shirley Chisholm, care, în 1972, a devenit prima femeie afro-americană care a candidat la nominalizarea unui partid politic important ca și candidat la președinție, și Pat Schroeder, care a urmărit pentru scurt timp nominalizarea democrată din 1988. Aceasta din urmă, când a fost întrebată cum a reușit să fie atât mamă, cât și membră a Congresului, a răspuns: „Am un creier și un uter și le folosesc pe amândouă”.