Definiția schimbătoare a ISIS Califatul

În timp ce forțele ISIS sunt împinse tot mai mult în spatele liniilor lor de cea mai mare întindere, o serie de grupuri din întreaga lume sunt dornice să își arunce loialitatea în spatele așa-numitului stat islamic, care se clatină. Grupuri precum Boko Haram din Nigeria, al-Shabab din Somalia și Statul Islamic din Libia și-au declarat nu doar sprijinul, ci și loialitatea față de grup. În centrul acestor declarații de loialitate se află utilizarea cuvântului „califat”, care este întâmpinat în mare parte din Occident cu la fel de multă derută ca și cuvântul „sharia”. Pentru unii observatori, acest lucru nu are niciun sens – de ce ar fi atât de dispuse grupuri din întreaga lume să își încaseze acțiunile ISIS când este clar că grupul se clatină și că experimentul său de „califat” se prăbușește? Adevărul este că, în timp ce controlul ISIS asupra unor părți din Siria și Irak poate scădea pe zi ce trece, califatul pe care a pretins că l-a înființat nu face decât să se consolideze. În multe privințe, ISIS se transformă în ceva cu totul diferit, iar definiția califatului se află în centrul acestei metamorfoze.

Există o tendință în Occident de a echivala ideea de califat cu necesitatea unei puteri mondiale pan-islamice. Acest lucru este de înțeles – califatul Rashidun original, înființat după moartea lui Mahomed, în care puterile guvernului și religiei erau puternic întrepătrunse, este adesea văzut ca un model. În plus, în multe surse care se referă la Epoca de Aur a islamului, conducătorului islamului i se adresează cu apelativul „calif”, așa că rezultă doar că, pentru mulți, califul și islamul sunt analogi cu Cezar și Roma antică. În realitate, corelația dintre titlul de calif și puterea politică a fost un eveniment mult mai rar întâlnit în afara primelor decenii ale istoriei islamice. De fapt, titlul a fost, de obicei, mult mai mult legat de menținerea legitimității decât de demonstrarea puterii.

În timpul Evului Mediu, o serie de califi au condus de la sedii din Cordoba, Cairo și, cel mai faimos, Bagdad. Acestea fiind spuse, aceste titluri au fost, în cazul Umayyazilor din Cordoba și al Fatimizilor din Cairo, propagate de aceiași oameni care dețineau puterea politică. Motivul pentru acest lucru este evident la o examinare mai amănunțită. Califii erau cei care aveau nevoie de întărirea constantă a religiei pentru a-și afirma legitimitatea atât în ochii supușilor lor, cât și a grupurilor vecine. Spania musulmană se afla în imediata apropiere a creștinătății, în timp ce Egiptul fatimid era un stat șiit care a rămas sfidător față de vecinii săi sunniți. De exemplu, Abd ar-Rahman din Cordoba deținea inițial titlul laic de emir, dar a preluat titlul de calif pentru a putea fi menționat ca atare în khutba de vineri. În Bagdadul abbasid, cel mai longeviv dintre califate, titlul a devenit din ce în ce mai puțin important pe măsură ce conducătorii locali, cum ar fi faimosul Saladin, celebru pentru cruciade, se supuneau din ce în ce mai mult doar de formă dorințelor califului abbasid.

De fapt, otomanii au reînviat titlul doar ca o modalitate de a construi un naționalism sunit timpuriu. La urma urmei, conducătorului Imperiului Otoman i se adresa încă „sultan”, nu „calif”. În timpul epocii coloniale, au fost înființate califate în Nigeria, Sudan și în alte părți ca o modalitate de a mobiliza localnicii împotriva dominației europene. În aceste cazuri, utilizarea titlului făcea apel la ideea că islamul era atacat. Nu avea prea mult de-a face cu conotații politice, dar, în schimb, încadra un conflict între islam și celălalt. Pus în limbajul guvernării islamice, acesta sublinia distincțiile dintre dar al-Islam, tărâmul islamului, și dar al-Harb, tărâmul războiului – celălalt non-islamic. Rețineți că o astfel de viziune asupra lumii lasă puțin loc pentru cei din celelalte subdiviziuni dezvoltate de savanții islamici, cum ar fi dar al-Sulh, un domeniu în care non-musulmanii semnau tratate de pace cu statele musulmane.

Prin urmare, din punct de vedere istoric, definiția precisă a califatului s-a schimbat de-a lungul timpului, iar în cadrul zonei gri considerabile care alcătuiește această definiție, ISIS a găsit capacitatea de a menține ideea că este un califat chiar și atunci când structura sa statală se schimbă. La fel ca în cazul califatului Rashidun și al califatului Umayyad, primele luni ale ISIS au demonstrat existența unui califat ca stat. Cu toate acestea, pe măsură ce ISIS s-a confruntat cu mai multe înfrângeri pe câmpul de luptă, nu a mai putut să-și definească în mod eficient califatul în această paradigmă. În schimb, califatul pe care ISIS pretinde că îl conduce acum seamănă mult mai mult cu cele care au construit o dihotomie între islam și ceilalți, cu ISIS ca epitomă a adevăratului islam și lider spiritual. La urma urmei, ISIS nu trimite administratori în regiunile care își proclamă loialitatea față de grup, așa cum ar face un stat tradițional. În schimb, promovează ideea că ISIS este liderul moral legitim al lumii islamice.

Prin urmare, ISIS rămâne cu două posibile concluzii ale termenului în propria sa mentalitate. Prima dintre ele este cea mai evidentă – ISIS folosește termenul ca o modalitate de a atrage sprijin și de a zugrăvi mai departe diverse conflicte între musulmani și nemusulmani folosind pensula de dar al-Harb. Din acest punct de vedere, eforturile ISIS nu sunt diferite de încercările Imperiului Otoman de a se prezenta ca un apărător al naționalismului sunnit. Amintiți-vă că ISIS însuși s-a format, în parte, pentru a promova interesele arabe sunnite percepute împotriva unui guvern dominat de șiiți la Bagdad și a unui regim Ba’athist la Damasc.

În al doilea rând, ISIS poate accepta faptul că mulți dintre adepții săi nu trăiesc sub controlul său politic direct. Acest lucru nu este de mare importanță. Într-adevăr, capacitatea de a revendica responsabilitatea pentru atacurile pe care doar le inspiră este un avantaj major pentru ISIS. De fapt, abilitatea de a părea că are un oarecare amestec în coordonarea acțiunilor este cea care va continua să ofere ISIS aura de care are nevoie pentru a continua să își extindă influența. În tot acest timp, o astfel de expansiune nu numai că menține în alertă țintele locale și occidentale, dar alimentează și mitologia ISIS ca o mișcare pan-sunnită care poate uni sunniții din nordul Nigeriei, Somalia și nenumărate alte puncte fierbinți din lumea islamică.