Dozaj Zestoretic

Lisinoprilul în monoterapie este un tratament eficient al hipertensiunii arteriale în doze unice zilnice de 10-80 mg, în timp ce hidroclorotiazida în monoterapie este eficientă în doze de 12,5 – 50 mg pe zi. În studiile clinice privind terapia combinată lisinopril/hidroclorotiazidă în care s-au utilizat doze de lisinopril de 10-80 mg și doze de hidroclorotiazidă de 6,25-50 mg, ratele de răspuns antihipertensiv au crescut, în general, odată cu creșterea dozei oricăreia dintre componente.

Efectele adverse (vezi pct. ATENȚIONARE) ale lisinoprilului sunt în general rare și aparent independente de doză; cele ale hidroclorotiazidei sunt un amestec de fenomene dependente de doză (în principal hipokaliemie) și fenomene independente de doză (de exemplu, pancreatită), primele fiind mult mai frecvente decât cele din urmă. Terapia cu orice combinație de lisinopril și hidroclorotiazidă poate fi asociată cu efecte secundare independente de doză sau dependente de doză, dar adăugarea de lisinopril în studiile clinice a atenuat hipokaliemia observată în mod normal cu diureticele.

Pentru a minimiza efectele secundare dependente de doză, este de obicei adecvat să se înceapă terapia combinată numai după ce un pacient nu a reușit să obțină efectul dorit cu monoterapia.

Titrare a dozei ghidată de efectul clinic: Un pacient a cărui tensiune arterială nu este controlată în mod adecvat nici cu lisinoprilul, nici cu hidroclorotiazida în monoterapie poate fi trecut la lisinopril/HCTZ 10/12,5 sau lisinopril/HCTZ 20/12,5, în funcție de doza curentă de monoterapie. Creșterile ulterioare ale uneia sau ambelor componente trebuie să depindă de răspunsul clinic, cu tensiunea arterială măsurată la intervalul interdosar pentru a se asigura că există un efect antihipertensiv adecvat în acel moment. Doza de hidroclorotiazidă nu trebuie, în general, să fie crescută până când nu au trecut 2-3 săptămâni. După adăugarea diureticului poate fi posibilă reducerea dozei de lisinopril. Pacienții a căror tensiune arterială este controlată în mod adecvat cu 25 mg de hidroclorotiazidă zilnic, dar care prezintă pierderi semnificative de potasiu cu acest regim pot obține un control similar sau mai mare al tensiunii arteriale fără tulburări electrolitice dacă sunt trecuți la lisinopril/HCTZ 10/12,5.

La pacienții care sunt în prezent tratați cu un diuretic, ocazional poate apărea hipotensiune arterială simptomatică după administrarea dozei inițiale de lisinopril. Diureticul trebuie, dacă este posibil, întrerupt timp de două-trei zile înainte de începerea tratamentului cu lisinopril pentru a reduce probabilitatea apariției hipotensiunii (vezi pct. Atenționări). Dacă tensiunea arterială a pacientului nu este controlată numai cu lisinopril, poate fi reluat tratamentul cu diuretic.

Dacă diureticul nu poate fi întrerupt, trebuie utilizată o doză inițială de 5 mg de lisinopril sub supraveghere medicală timp de cel puțin două ore și până când tensiunea arterială s-a stabilizat timp de cel puțin încă o oră (vezi pct. ATENȚIONARE și PRECAUȚII, Interacțiuni medicamentoase).

Administrarea concomitentă a ZESTORETIC cu suplimente de potasiu, înlocuitori de săruri de potasiu sau diuretice care economisesc potasiul poate duce la creșteri ale potasiului seric (vezi punctul PRECAUȚII).

Terapie de substituție: Combinația poate fi substituită pentru componentele individuale titrate.

Utilizarea în insuficiența renală: Regimurile de tratament cu lisinopril/HCTZ nu trebuie să țină cont de funcția renală atâta timp cât clearance-ul creatininei pacientului este de >30 ml/min/1,7m2 (creatinină serică aproximativ ≤3 mg/dL sau 265 μmol/L). La pacienții cu insuficiență renală mai severă, diureticele cu anse sunt preferate în locul tiazidelor, astfel încât lisinopril/HCTZ nu este recomandat (vezi pct. AVERTIZĂRI, Reacții anafilactoide în timpul expunerii la membrană).

.