Enciclopedia Embryo Project

Un bebeluș de concepție este un bebeluș modificat genetic in vitro pentru trăsături special selectate, care pot varia de la reducerea riscului de boală până la selectarea sexului. Înainte de apariția ingineriei genetice și a fertilizării in vitro (FIV), bebelușii de design erau în primul rând un concept science-fiction. Cu toate acestea, progresul rapid al tehnologiei înainte și după începutul secolului XXI face ca bebelușii de design să fie o posibilitate din ce în ce mai reală. Ca urmare, bebelușii de design au devenit un subiect important în dezbaterile bioetice, iar în 2004 termenul „designer baby” a devenit chiar o intrare oficială în Oxford English Dictionary. Bebelușii de design reprezintă un domeniu din cadrul embriologiei care nu a devenit încă o realitate practică, dar care, cu toate acestea, scoate în evidență preocupări etice cu privire la necesitatea sau nu de a pune în aplicare limitări privind bebelușii de design în viitor.

Perspectiva de a proiecta un copil cu trăsături specifice nu este departe de realitate. FIV a devenit o procedură din ce în ce mai frecventă pentru a ajuta cuplurile cu probleme de infertilitate să conceapă copii, iar practica FIV conferă capacitatea de a preselecta embrionii înainte de implantare. De exemplu, diagnosticul genetic preimplantare (PGD) permite ca embrionii viabili să fie examinați pentru diverse trăsături genetice, cum ar fi bolile legate de sex, înainte de a fi implantați în mamă. Prin PGD, medicii pot selecta embrioni care nu sunt predispuși la anumite afecțiuni genetice. Din acest motiv, PGD este utilizat în mod obișnuit în medicină atunci când părinții sunt purtători de gene care îi expun pe copiii lor la riscul de a suferi de boli grave, cum ar fi fibroza chistică sau anemia celulelor secerătoare. Capacitățile tehnologice actuale indică PGD ca fiind metoda probabilă de selectare a trăsăturilor, deoarece oamenii de știință nu au stabilit un mijloc fiabil de selecție genetică embrionară in vivo.

Un caz timpuriu și bine cunoscut de selecție de gen a avut loc în 1996, când Monique și Scott Collins au consultat medicii de la Genetics & IVF Institute din Fairfax, Virginia, pentru fertilizare in vitro. Soții Collins intenționau să conceapă o fetiță, deoarece primii lor doi copii erau băieți, iar cuplul își dorea o fiică în familie. Acesta a fost unul dintre primele cazuri foarte mediatizate de DGP în care selecția embrionului nu a fost efectuată pentru a rezolva o afecțiune medicală specifică, ci pentru a îndeplini dorința părinților de a crea o familie mai echilibrată. Decizia soților Collins de a avea un „copil de designer” prin alegerea sexului copilului lor a intrat în limbajul public atunci când au fost prezentați în articolul „Designer Babies” din 1999 al revistei Time Magazine. Deși cazul soților Collins a implicat doar alegerea sexului, acesta a ridicat problema selecției pentru alte trăsături, cum ar fi culoarea ochilor, culoarea părului, atletismul sau înălțimea, care nu sunt în general legate de sănătatea copilului.

Înainte de decizia soților Collins de a alege sexul copilului lor, Consiliul pentru Afaceri Etice și Judiciare a publicat o declarație în 1994 în sprijinul utilizării selecției genetice ca mijloc de prevenire, vindecare sau boli specifice, dar că selecția bazată pe caracteristici benigne nu este etică. Unele preocupări de ordin etic exprimate de opozanții bebelușilor de design sunt legate de implicațiile sociale ale creării de copii cu trăsături preferate. Argumentul social împotriva bebelușilor de designer este că, dacă această tehnologie devine o practică medicală realistă și accesibilă, atunci ar crea o divizare între cei care își pot permite acest serviciu și cei care nu. Prin urmare, cei bogați și-ar putea permite să selecteze trăsăturile dezirabile ale urmașilor lor, în timp ce cei cu un nivel socio-economic mai scăzut nu ar putea avea acces la aceleași opțiuni. Ca urmare, diviziunile economice se pot transforma în diviziuni genetice, cu distincții sociale care să delimiteze indivizii îmbunătățiți de indivizii neîmbunătățiți. De exemplu, filmul științifico-fantastic Gattaca explorează această problemă prin descrierea unei lumi în care numai indivizii modificați genetic se pot angaja în eșalonul superior al societății.

Alți bioeticieni au susținut că părinții au dreptul la autonomie prenatală, care le acordă dreptul de a decide soarta copiilor lor. George Annas, președintele Departamentului de Drept al Sănătății, Bioetică și Drepturile Omului de la Universitatea Harvard a oferit sprijin pentru ideea de PGD, și a bebelușilor de design care rezultă, ca un produs de consum care ar trebui să fie deschis forțelor de reglementare a pieței. În plus, alte argumente în favoarea tehnologiilor de proiectare a bebelușilor sugerează că părinții dețin deja un grad ridicat de control asupra rezultatului vieții copiilor lor, sub forma alegerilor de mediu, și că acest lucru ar trebui să absolve unele dintre preocupările etice cu care se confruntă selecția genetică. De exemplu, părinții dornici să le insufle copiilor lor o apreciere muzicală îi pot înscrie la cursuri de muzică sau îi pot duce la concerte în mod regulat. Aceste alegeri afectează modul în care un copil se maturizează, la fel cum decizia de a selecta anumite gene predispune un copil să se dezvolte în moduri pe care părinții au predeterminat că sunt de dorit.

Capacitatea crescută de a controla și manipula embrionii prezintă multe posibilități de îmbunătățire a sănătății copiilor prin intermediul diagnosticului prenatal, dar aceste posibilități sunt însoțite de potențiale repercusiuni sociale care ar putea avea consecințe negative în viitor. În cele din urmă, bebelușii de designer reprezintă un mare potențial în domeniul medicinei și al cercetării științifice, dar rămân multe întrebări etice care trebuie abordate.