Exacerbările acute ale astmului la copilărie

Rezumat și introducere

Rezumat

Astmul este o boală eterogenă, mai degrabă privită ca un sindrom decât ca o singură entitate patologică. Deși poate rămâne liniștită pentru perioade de timp îndelungate, procesele inflamatorii și de remodelare afectează mediul bronșic și predispun la manifestări clinice acute și ocazional severe. Complexitatea care stă la baza acestor episoade este potențată în timpul copilăriei, o epocă de modificări continue și de maturizare a sistemelor biologice cheie. În această recenzie, autorii se concentrează asupra acestor evenimente cu debut brusc, punând accentul pe diversitatea lor pe baza numeroaselor fenotipuri de astm.

Introducere

Astmul este cea mai frecventă boală cronică respiratorie a copilăriei: prevalența sa a crescut în lumea occidentală în ultimele trei decenii, până la punctul de a afecta în prezent o proporție de 10% din copii în SUA. Este o afecțiune eterogenă care se exprimă printr-o multitudine de fenotipuri care reflectă mecanisme de bază diverse, care nu sunt pe deplin caracterizate. Din această perspectivă, definirea astmului ca fiind mai degrabă un sindrom decât o entitate unică ar face dreptate mulțimii de factori imunologici, mecanici și structurali care orchestrează patogeneza sa. Aceste fațete multiple ale astmului creează perplexitate atât în ceea ce privește caracterizarea bolii, cât și în ceea ce privește raționalizarea unor măsuri eficiente de tratament. În plus, dificultatea inerentă de a ilustra mecanica astmului pediatric (datorită proceselor de maturizare în continuă desfășurare și suprapunerii considerabile între diverse fenotipuri), împiedică și mai mult înțelegerea bolii la această grupă de vârstă. Exacerbările astmului, de exemplu, sunt deteriorări episodice, cu apariție bruscă, ale bolii preexistente și o cauză esențială de anxietate și de deteriorare a calității vieții la acest grup de vârstă deosebit de sensibil. Deși manifestările clinice ale unei exacerbări severe a astmului sunt destul de evidente, acestea nu sunt specifice; în plus, pacienții pediatrici care prezintă simptome mai subtile ar putea reprezenta o provocare pentru diagnostic. Într-adevăr, aceștia se prezintă în mod obișnuit cu diverse plângeri nepathognomonice, inclusiv respirație șuierătoare, tuse și detresă respiratorie. Un astfel de tablou clinic ar putea foarte bine să se potrivească altor entități patologice care nu justifică tratamentul în regim de urgență, inclusiv infecții ale tractului respirator, laringomalacie/traheomalacie, diskenzie ciliară primară, disfuncție a corzilor vocale, anomalii structurale ale căilor respiratorii superioare și inferioare, obstrucție mecanică, fibroză chistică, bronșiolită, wheeze acut și wheeze post-bronșiolită. Cu toate acestea, spre deosebire de multe dintre aceste afecțiuni, o exacerbare severă a astmului are potențialul de a culmina rapid cu o compromitere respiratorie care pune în pericol viața. Într-adevăr, în ciuda progreselor înregistrate în ultimul deceniu în ceea ce privește cunoștințele noastre despre fiziopatologia astmului, exacerbările acute rămân o sursă de morbiditate considerabilă pentru pacienți și o povară financiară pentru sistemele de sănătate. Prevenirea eficientă a crizelor acute de astm depinde de factori precum gravitatea, controlul bolii de bază și definiția utilizată pentru exacerbări. Într-adevăr, lipsa unor criterii obiective și a unei definiții acceptate în mod uniform pentru o exacerbare a astmului împiedică eforturile noastre de a preveni astfel de evenimente. Prin urmare, este importantă o caracterizare concisă a ceea ce reprezintă, în esență, o înrăutățire bruscă și severă a simptomelor astmului. În consecință, exacerbările acute ale astmului au fost definite ca fiind „episoade de scurtare progresivă a respirației, tuse, respirație șuierătoare și opresiune toracică prezentate individual sau în combinație”. Cu toate acestea, această definiție nu poate distinge în mod clar exacerbările de episoadele tranzitorii de control inadecvat al astmului. Prin urmare, s-a urmărit o definiție a exacerbărilor de astm pe baza severității acestora. În acest context, incidentele grave au fost caracterizate într-o declarație de consens comună a Societății Americane de Pneumologie și a Societății Europene de Pneumologie ca fiind evenimente care îndeamnă la acțiuni imediate din partea pacientului și a medicului pentru a preveni un rezultat grav, cum ar fi spitalizarea sau decesul. De asemenea, acestea ar trebui să necesite administrarea de corticosteroizi sistemici timp de cel puțin 3 zile. Declarația de consens a Societății Americane de Pneumologie/Societatea Europeană de Pneumologie a definit, de asemenea, exacerbările moderate ale astmului ca fiind „evenimente care necesită o schimbare temporară a tratamentului și care implică cel puțin unul dintre următoarele, timp de cel puțin 2 zile: utilizarea crescută a bronhodilatatorului de salvare și deteriorarea funcției pulmonare care nu necesită administrarea sistematică de corticosteroizi, sau o vizită la Urgențe”. Pe de altă parte, exacerbările ușoare sunt, în esență, nediferențiate de episoadele unice de pierdere tranzitorie a controlului, fiind apropiate de intervalul normal de variație a simptomelor pacientului.

Prin urmare, o definiție adecvată a „crizelor de astm” abrupte, mult căutată, o categorisire concisă a bolii relevante din punct de vedere clinic și raționalizarea măsurilor de tratament adecvate sunt redate de importanță. Cu toate acestea, acest lucru poate fi solicitant, ținând cont de diversitatea bolii. Un recent Consens internațional privind astmul pediatric (ICON), a încercat să stabilească o bază pentru evaluarea clinică, prin definirea exacerbărilor ca fiind „episoade acute sau subacute de creștere progresivă a simptomelor de astm, asociate cu obstrucția fluxului de aer”.