Income

admin

In economics, „factor income” is the return accruing for a person, or a nation, derived from the „factors of production”: rental income, wages generated by labor, the interest created by capital, and profits from entrepreneurial ventures.

In consumer theory ‘income’ is another name for the „budget constraint,” an amount Y {\displaystyle Y}

Y

to be spent on different goods x and y in quantities x {\displaystyle x}

x

and y {\displaystyle y}

y

at prices P x {\displaystyle P_{x}}

P_x

and P y {\displaystyle P_{y}}

P_{y}

. The basic equation for this is Y = P x ⋅ x + P y ⋅ y {\displaystyle Y=P_{x}\cdot x+P_{y}\cdot y}

Y=P_{x}\cdot x+P_{y}\cdot y

This equation implies two things. În primul rând, cumpărarea unei unități în plus din bunul x implică cumpărarea P x P y {\displaystyle {\frac {P_{x}}{P_{y}}}}

{\frac {P_{x}}}{P_{y}}}

mai puține unități din bunul y. Așadar, P x P y {\displaystyle {\frac {P_{x}}{P_{y}}}}

{\frac {P_{x}}{P_{y}}}

este prețul relativ al unei unități de x în raport cu numărul de unități la care se renunță în y. În al doilea rând, dacă prețul lui x scade pentru un Y fix {\displaystyle Y}

Y

și P y , {\displaystyle P_{y},}

{\displaystyle P_{y},}

fix, atunci prețul său relativ scade. Ipoteza obișnuită, legea cererii, este că cantitatea cerută de x ar crește la prețul mai mic. Analiza poate fi generalizată la mai mult de două bunuri.

Generalizarea teoretică la mai mult de o perioadă este o constrângere de bogăție și de venit multiperiodică. De exemplu, aceeași persoană poate dobândi abilități mai productive sau poate achiziționa active mai productive pentru a obține un venit mai mare. În cazul multiperioadei, se poate întâmpla, de asemenea, ceva în economie, dincolo de controlul individului, care să reducă (sau să crească) fluxul de venit. Modificarea venitului măsurat și a relației acestuia cu consumul de-a lungul timpului ar putea fi modelată în consecință, cum ar fi în ipoteza venitului permanent.

Venitul complet și venitul Haig-SimonsEdit

Articolul principal: Venitul Haig-Simons

„Venitul complet” se referă la acumularea atât a capacității de consum monetare, cât și a celei nemonetare a unei entități date, cum ar fi o persoană sau o gospodărie. Potrivit a ceea ce economistul Nicholas Barr descrie ca fiind „definiția clasică a venitului” (definiția Haig-Simons din 1938): „venitul poate fi definit ca fiind… suma dintre (1) valoarea de piață a drepturilor exercitate în consum și (2) variația valorii stocului de drepturi de proprietate…”. Având în vedere că potențialul de consum al bunurilor nemonetare, cum ar fi timpul liber, nu poate fi măsurat, venitul monetar poate fi considerat ca o aproximare a venitului deplin. Ca atare, însă, acesta este criticat pentru că nu este fiabil, adică nu reflectă cu exactitate bunăstarea (și, prin urmare, oportunitățile de consum) a unui agent dat. Acesta omite utilitatea pe care o persoană o poate obține din veniturile nemonetare și, la nivel macroeconomic, nu reușește să reprezinte cu exactitate bunăstarea socială. Potrivit lui Barr, „în practică, venitul monetar ca proporție din venitul total variază foarte mult și în mod nesistematic. Inobservabilitatea venitului integral împiedică o caracterizare completă a setului de oportunități individuale, obligându-ne să folosim etalonul nesigur al venitului bănesc.”

.