irigare

Irigarea înseamnă a uda culturile prin aducerea apei din conducte, canale, aspersoare sau alte mijloace artificiale, în loc să se bazeze doar pe precipitații. Locurile care au precipitații rare sau sezoniere nu ar putea susține agricultura fără irigații. În zonele în care precipitațiile sunt neregulate, irigarea îmbunătățește creșterea și calitatea culturilor. Permițând fermierilor să cultive culturile după un program constant, irigarea creează, de asemenea, o aprovizionare mai sigură cu alimente.
Civilizațiile antice din multe părți ale lumii au practicat irigarea. De fapt, civilizația nu ar fi fost probabil posibilă fără o anumită formă de irigații. Cea mai veche formă de irigare presupunea probabil că oamenii cărau găleți cu apă din fântâni sau râuri pentru a o turna pe culturile lor. Pe măsură ce s-au dezvoltat tehnici mai bune, societățile din Egipt și China au construit canale de irigații, baraje, diguri și instalații de stocare a apei. Roma antică a construit structuri numite apeducte pentru a transporta apa de la topirea zăpezii din Alpi la orașele și localitățile din văile de mai jos. Această apă era folosită pentru băut, spălat și irigații.
Sistemele moderne de irigații folosesc rezervoare, rezervoare și puțuri pentru a furniza apă pentru culturi. Rezervoarele includ acvifere, bazine care colectează topirea zăpezii, lacuri și bazine create de baraje. Canalele sau conductele transportă apa de la rezervoare la câmpuri. Canalele și conductele, la fel ca vechile apeducte romane, se bazează adesea pe forța gravitațională. De asemenea, pompele pot transporta apa de la rezervoare la câmpuri.
Culturile sunt irigate prin mai multe metode: inundarea unui întreg câmp, canalizarea apei între rândurile de plante, pulverizarea apei prin aspersoare mari sau lăsarea apei să cadă pe plante prin găuri în conducte.
Lăsarea apei să cadă pe plante prin găuri în țevi, cunoscută sub numele de irigare prin picurare, este considerată una dintre cele mai eficiente metode de irigare. Irigarea prin picurare concentrează apa pe planta însăși. Alte metode pot risipi apa, lăsând-o să se absoarbă în sol, acolo unde nu există plante. De asemenea, apa se poate evapora în aer atunci când este pulverizată prin aspersoare.

Future of Irrigation

În timpul secolului al XX-lea, suprafața de teren irigat din lume s-a dublat. Se estimează că 18% din terenurile de cultură din lume sunt acum irigate. Această expansiune a avut loc în principal în Asia, Africa și America de Sud. Chiar și ecosistemele deșertice, precum cele din Iordania, folosesc irigații. Iordania folosește o varietate de tehnici de irigare cu apă subterană din puțuri și acvifere.
Pentru a contribui la satisfacerea cererii mondiale de alimente, este posibil să fie nevoie de mai multe terenuri agricole și de mai multă irigare. Mulți experți se tem că utilizarea din ce în ce mai largă a irigațiilor în unele zone va epuiza acviferele, reducând cantitatea de apă dulce disponibilă pentru băut și igienă.
Marea Aral, în Asia Centrală, a fost aproape complet golită de irigații. În 1918, guvernul sovietic a decis ca cele două râuri care alimentau Marea Aral, Amu Darya și Syr Darya, să fie deviate pentru a iriga culturile de bumbac, pepeni și citrice din deșerturile din Kazahstan și Uzbekistan. Canalele au fost prost construite, iar o mare parte din apă s-a irosit. Înainte ca agricultura pe scară largă să fie introdusă în anii 1940, Marea Aral avea o suprafață de 68.000 de kilometri pătrați (26.255 de mile pătrate). Astăzi, Marea Aral este formată din trei lacuri separate, cu o suprafață combinată de mai puțin de 17.000 de kilometri pătrați (3.861 de mile pătrate).
Ecosistemul Mării Aral a fost aproape eliminat. Pescuitul din zonă, cândva înfloritor, a fost distrus. Nave de pescuit uriașe stau acum abandonate în mijlocul deșertului sărat.
Kazahstanul și Uzbekistanul colaborează cu organizații de mediu pentru a conserva ceea ce a mai rămas din Marea Aral, permițând în același timp fermierilor să își irige culturile. Kazahstanul, de exemplu, a construit un baraj pentru a reține apa în nordul Mării Aral, unul dintre cele trei lacuri aflate acum în zonă. Peștii se întorc încet-încet. Canalele de irigații îmbunătățite din Amu Darya și Syr Darya reduc, de asemenea, cantitatea de apă pierdută pentru agricultură.

.