Perioada medievală a Japoniei este considerată de majoritatea istoricilor ca fiind cuprinsă între 1185 și 1603 d.Hr. Caracteristicile deosebite ale acestei perioade includ înlocuirea aristocrației cu clasa samurailor ca fiind cel mai puternic grup social, stabilirea conducătorilor militari shogun și a regenților acestora, declinul puterii împăraților și a mănăstirilor budiste și o stratificare a societății feudale în lorzi și vasali, precum și o diferențiere de clasă de durată bazată pe profesie. Țara a fost martora unor lungi perioade de războaie civile, în timp ce sefii războiului și marii proprietari de moșii (daimyo) se luptau pentru proeminență, iar guvernul central se străduia să unifice Japonia. Pe de altă parte, au existat evoluții în agricultură, comerț și schimburi comerciale. Artele au înflorit, în special pictura cu cerneală și artele spectacolului. Finally, Japan’s presence on the international stage became more involved with the Mongol Empire attacking Japan in the late 13th century CE and Japan invading Korea in the late 16th century CE, both campaigns ending in failure. All in all, then, a busy period of development and one which saw the population of Japan rise from around 7 million at the beginning to around 25 million at the end of it.
Medieval Time Periods
The history of medieval Japan is traditionally divided into the following periods:
Remove Ads
Advertisement
Kamakura Period (1185-1333 CE)
Muromachi Period (1333-1573 CE)
includes the Sengoku Period (1467-1568 CE)
Azuchi-Momoyama Period (1573-1600 CE)
Alternatively, the period may be divided into the following two shogunates:
Kamakura Shogunate (1192-1333 CE)
Ashikaga Shogunate (1338-1573 CE)
Kamakura Period
Shogun: Minamoto no Yoritomo
Remove Ads
Publicitate
Perioada Heian (794-1185 d.Hr.) se încheie și perioada Kamakura (Kamakura Jidai) începe cu înfrângerea de către Minamoto no Yoritomo (1147-1199 d.Hr.) a clanului rival Taira în Bătălia de la Dannoura din 1185 d.Hr., actul final al Războiului Genpei (1180-1185 d.Hr.). Perioada este denumită după Kamakura, un oraș de coastă situat la sud-vest de Edo (Tokyo), care a fost baza clanului Minamoto. Yoritomo s-a impus ca primul shogun (dictator militar) al Japoniei începând cu anul 1192 d.Hr., oferind astfel prima alternativă la puterea împăratului și a curții imperiale, care conduceau Japonia încă dinainte de apariția documentelor scrise. Din punct de vedere tehnic, împăratul – pe atunci Go-Toba (r. 1183-1198 d.Hr.) – era mai presus de shogun, dar, în practică, era invers, deoarece cel care deținea controlul celei mai mari armate controla și statul. Poziția de împărat al Japoniei, care își avea încă sediul la Heinakyo (Kyoto), a păstrat totuși o funcție ceremonială, iar aprobarea imperială era încă căutată de shoguni pentru a conferi o aparență de legitimitate propriei lor guvernări.
Yoritomo va fi shogun până la moartea sa în 1199 d.Hr. și, după o scurtă perioadă petrecută ca shogun de către fiul său cel mare, soția lui Yoritomo, Hojo Masako (1157-1225 d.Hr.), și tatăl ei, Hojo Tokimasa, au decis să conducă ei înșiși. Făcând acest lucru, ei nu numai că au promovat interesele clanului Hojo, dar au schimbat pentru totdeauna politica japoneză prin crearea funcției de regent shogunal. În acest nou aranjament, shogunul regent deținea puterea reală, shogunul devenea o simplă marionetă, iar Hojo Hojo domina toate posturile cheie ale guvernului shogunal (bafu). Sistemul shogunilor avea să dureze până la Restaurarea Meiji din 1868 d.Hr.
Iubiți istoria?
Înscrieți-vă la newsletterul nostru săptămânal prin e-mail!
Cu ascensiunea lorzilor războinici, societatea japoneză a fost organizată în jurul relației feudale dintre domnul & vasal.
Societatea feudală
Cu ascensiunea lorzilor războinici, societatea japoneză a fost organizată în jurul relației feudale dintre domn și vasal. Primul îi dădea pământuri celui de-al doilea în schimbul serviciului militar. În cazul în care un shogun sau un lord avea multe domenii, acesta putea da o parte dintre ele unui intendent (jito) – o funcție deschisă atât bărbaților, cât și femeilor – pentru a gestiona și colecta taxele locale, funcționarul respectiv având apoi dreptul la onorarii și la o poziție de stăpân. Rolul de intendent era acordat frecvent ca recompensă membrilor loiali ai shogunatului. Mulți jito au devenit puternici de sine stătători, iar descendenții lor au devenit daimyo sau proprietari feudali influenți, în timp ce un alt nivel de proprietari era reprezentat de guvernatorii militari sau jandarmii (shugo), care aveau responsabilități polițienești și administrative în provincia lor particulară. Acest sistem avea să funcționeze până în perioada medievală.
Femeile au continuat să fie folosite ca instrument de progres social în această perioadă prin intermediul practicii de căsătorie a fiicelor în familii cu statut superior. Acest lucru a avut loc nu doar în rândul elitelor, ci și în comunitățile rurale. Femeile erau în mare parte făcute responsabile de gospodărie și de servitorii acesteia, dacă existau, dar existau și unele femei războinice și mici proprietari de afaceri. Femeile puteau moșteni proprietăți, aveau unele drepturi de divorț și libertate de mișcare, dar acestea variau în funcție de timp și loc. În plus, informațiile referitoare la drepturile femeilor lipsesc adesea din documentele istorice dominate de bărbați, iar viața practică de zi cu zi era, în orice caz, foarte probabil diferită de declarațiile oficiale și juridice cu privire la ceea ce femeile puteau și nu puteau face.