Justiție și echitate

Multe argumente de politică publică se concentrează asupra echității. Este echitabilă acțiunea afirmativă? Sunt circumscripțiile din Congres trasate pentru a fi echitabile? Este echitabilă politica noastră fiscală? Este echitabilă metoda noastră de finanțare a școlilor?

Argumentele despre dreptate sau echitate au o lungă tradiție în civilizația occidentală. De fapt, nicio idee din civilizația occidentală nu a fost mai consistent legată de etică și moralitate decât ideea de dreptate. De la Republica, scrisă de filozoful grec antic Platon, până la O teorie a justiției, scrisă de regretatul filozof de la Harvard John Rawls, fiecare lucrare majoră despre etică a susținut că justiția face parte din nucleul central al moralității.

Justiția înseamnă a da fiecărei persoane ceea ce merită sau, în termeni mai tradiționali, a da fiecăruia ceea ce i se cuvine. Dreptatea și echitatea sunt termeni strâns legați între ei, care sunt adesea utilizați astăzi în mod interschimbabil. Cu toate acestea, au existat, de asemenea, înțelegeri mai distincte ale celor doi termeni. În timp ce dreptatea a fost utilizată de obicei cu referire la un standard de corectitudine, echitatea a fost adesea utilizată cu privire la capacitatea de a judeca fără a se referi la sentimentele sau interesele proprii; echitatea a fost, de asemenea, utilizată pentru a se referi la capacitatea de a emite judecăți care nu sunt prea generale, ci concrete și specifice unui anumit caz. În orice caz, noțiunea de a fi tratat așa cum se merită este crucială atât pentru justiție, cât și pentru echitate.

Când oamenii au păreri diferite cu privire la ceea ce cred că ar trebui să li se dea sau când trebuie luate decizii cu privire la modul în care ar trebui distribuite beneficiile și poverile între un grup de persoane, apar în mod inevitabil întrebări legate de justiție sau echitate. De fapt, majoritatea specialiștilor în etică din zilele noastre sunt de părere că nu ar avea rost să vorbim despre dreptate sau echitate dacă nu ar fi vorba de conflictele de interese care se creează atunci când bunurile și serviciile sunt rare, iar oamenii au opinii diferite cu privire la cine ar trebui să primească ce. Atunci când apar astfel de conflicte în societatea noastră, avem nevoie de principii de justiție pe care să le putem accepta cu toții ca fiind standarde rezonabile și echitabile pentru a determina ceea ce merită oamenii.

Dar a spune că dreptatea înseamnă a da fiecăruia ceea ce merită nu ne duce prea departe. Cum determinăm ce merită oamenii? Ce criterii și ce principii ar trebui să folosim pentru a determina ceea ce i se cuvine acestei sau acelei persoane?

Principiile justiției
Principiul cel mai fundamental al justiției – unul care a fost acceptat pe scară largă de când a fost definit pentru prima dată de Aristotel acum mai bine de două mii de ani – este principiul conform căruia „cei egali ar trebui să fie tratați în mod egal și cei inegali în mod inegal”. În forma sa contemporană, acest principiu este uneori exprimat după cum urmează: „Indivizii ar trebui să fie tratați la fel, cu excepția cazului în care diferă în moduri care sunt relevante pentru situația în care sunt implicați.” De exemplu, dacă Jack și Jill fac amândoi aceeași muncă și nu există diferențe relevante între ei sau între munca pe care o fac, atunci, în mod corect, ar trebui să fie plătiți cu același salariu. Iar dacă Jack este plătit mai mult decât Jill doar pentru că este bărbat sau pentru că este alb, atunci avem o nedreptate – o formă de discriminare – pentru că rasa și sexul nu sunt relevante pentru situațiile normale de muncă.

Există însă multe diferențe pe care le considerăm criterii justificabile pentru a trata oamenii diferit. De exemplu, considerăm că este corect și echitabil atunci când un părinte le acordă propriilor copii mai multă atenție și grijă în afacerile sale private decât le acordă copiilor altora; considerăm că este corect atunci când persoana care este prima la coadă la teatru primește prima alegere de bilete la teatru; considerăm că este corect atunci când guvernul acordă beneficii celor nevoiași pe care nu le oferă cetățenilor mai înstăriți; credem că este corect atunci când unii care au greșit primesc pedepse care nu sunt aplicate altora care nu au greșit cu nimic; și credem că este corect atunci când cei care depun mai multe eforturi sau care au o contribuție mai mare la un proiect primesc mai multe beneficii de pe urma proiectului decât alții. Aceste criterii – nevoia, deșertul, contribuția și efortul – pe care le recunoaștem ca justificând tratamentul diferențiat sunt, așadar, numeroase.

Pe de altă parte, există, de asemenea, criterii despre care credem că nu sunt motive justificabile pentru a acorda oamenilor un tratament diferit. În lumea muncii, de exemplu, considerăm, în general, că este nedrept să acordăm persoanelor un tratament special pe baza vârstei, sexului, rasei sau a preferințelor lor religioase. Dacă nepotul judecătorului primește o pedeapsă cu suspendare pentru jaf armat, în timp ce un alt infractor care nu are nicio legătură cu judecătorul merge la închisoare pentru aceeași infracțiune, sau dacă fratele directorului lucrărilor publice primește contractul de un milion de dolari pentru instalarea de aspersoare pe terenul de golf municipal, în ciuda ofertelor mai mici din partea altor antreprenori, noi spunem că este nedrept. De asemenea, credem că nu este corect atunci când o persoană este pedepsită pentru ceva asupra căruia nu a avut niciun control sau nu este despăgubită pentru un prejudiciu pe care l-a suferit.

Diferite tipuri de justiție
Există diferite tipuri de justiție. Justiția distributivă se referă la măsura în care instituțiile societății asigură distribuirea beneficiilor și a sarcinilor între membrii societății în moduri care sunt echitabile și corecte. Atunci când instituțiile unei societăți distribuie beneficiile sau poverile în moduri nedrepte, există o prezumție puternică că aceste instituții ar trebui schimbate. De exemplu, instituția americană a sclaviei în sudul de dinainte de războiul civil a fost condamnată ca fiind nedreaptă, deoarece era un caz flagrant de tratare diferită a oamenilor pe bază de rasă.

Un al doilea tip important de justiție este justiția retributivă sau corectivă. Justiția retributivă se referă la măsura în care pedepsele sunt corecte și echitabile. În general, se consideră că pedepsele sunt juste în măsura în care iau în considerare criterii relevante, cum ar fi gravitatea infracțiunii și intenția infractorului, și înlătură criterii irelevante, cum ar fi rasa. Ar fi barbar de nedrept, de exemplu, să se taie mâna unei persoane pentru că a furat o monedă de 10 cenți sau să se impună pedeapsa cu moartea unei persoane care, din greșeală și fără neglijență, a rănit o altă parte. Studiile au arătat frecvent că, atunci când negrii ucid albii, este mult mai probabil ca aceștia să primească pedeapsa cu moartea decât atunci când albii ucid albii sau negrii ucid negri. Aceste studii sugerează că există încă nedreptate în sistemul de justiție penală din Statele Unite.

Cu toate acestea, un al treilea tip important de justiție este justiția compensatorie. Justiția compensatorie se referă la măsura în care oamenii sunt compensați în mod echitabil pentru prejudiciile suferite de către cei care i-au rănit; o compensație echitabilă este proporțională cu pierderea provocată unei persoane. Acesta este exact tipul de justiție care este în joc în dezbaterile privind daunele aduse sănătății lucrătorilor din minele de cărbune. Unii susțin că proprietarii de mine ar trebui să-i despăgubească pe lucrătorii a căror sănătate a fost distrusă. Alții susțin că lucrătorii și-au asumat în mod voluntar acest risc atunci când au ales să lucreze în mine.

Fundamentele justiției pot fi urmărite până la noțiunile de stabilitate socială, interdependență și demnitate egală. După cum a subliniat eticianul John Rawls, stabilitatea unei societăți – sau a oricărui grup, de altfel – depinde de măsura în care membrii societății respective simt că sunt tratați în mod echitabil. Atunci când unii dintre membrii societății ajung să simtă că sunt supuși unui tratament inegal, au fost puse bazele pentru neliniște socială, tulburări și conflicte. Membrii unei comunități, susține Rawls, depind unii de alții, iar aceștia își vor păstra unitatea socială doar în măsura în care instituțiile lor sunt corecte. Mai mult decât atât, așa cum au subliniat filozoful Immanuel Kant și alții, ființele umane sunt toate egale în această privință: toate au aceeași demnitate și, în virtutea acestei demnități, merită să fie tratate ca egale. Ori de câte ori indivizii sunt tratați în mod inegal pe baza unor caracteristici care sunt arbitrare și irelevante, demnitatea lor umană fundamentală este încălcată.

Justiția, prin urmare, este o parte centrală a eticii și ar trebui să i se acorde atenția cuvenită în viața noastră morală. În evaluarea oricărei decizii morale, trebuie să ne întrebăm dacă acțiunile noastre tratează toate persoanele în mod egal. În caz contrar, trebuie să determinăm dacă diferența de tratament este justificată: sunt criteriile pe care le folosim relevante pentru situația în cauză? Dar dreptatea nu este singurul principiu care trebuie luat în considerare în luarea deciziilor etice. Uneori, este posibil ca principiile justiției să trebuiască să fie anulate în favoarea altor tipuri de pretenții morale, cum ar fi drepturile sau bunăstarea societății. Cu toate acestea, justiția este o expresie a recunoașterii reciproce a demnității de bază a celuilalt și o recunoaștere a faptului că, dacă vrem să trăim împreună într-o comunitate interdependentă, trebuie să ne tratăm unii pe alții ca pe egali.