Marea Schismă din 1054 – Evul Mediu – Fapte pentru copii
Marea Schismă din 1054
Marea Schismă din 1054 a fost ruperea bisericii creștine în două secțiuni – cea apuseană și cea răsăriteană.
Aceste două secțiuni aveau să se transforme în Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă Răsăriteană. Diviziunea rămâne și astăzi, deși au existat încercări de a reconcilia cele două biserici.
Marea Schismă este denumită și Schisma Est-Vest și, deși data indicată pentru schismă este 1054, între cele două părți a existat multă tensiune cu mult timp înainte de această dată.
Rădăcinile schismei
Schisma nu a avut loc doar din cauza diferențelor religioase. Influențele politice și sociale au avut, de asemenea, un efect.
Una dintre marile cauze a fost destrămarea Imperiului Roman.
Imperiul Roman devenise atât de mare încât era dificil de guvernat ca un întreg.
In 285, the Roman Emperor Diocletian divided the empire into two parts:
-
-
- The Western Roman Empire
- Eastern Roman Empire (the Byzantine Empire).
-
Both halves of the empire worked together but slowly the two halves moved apart.
By the beginning of the sixth century, the Western Roman Empire was being overrun by the barbarians while the Eastern Roman Empire continued to do well.
Language also caused the two halves to slowly drift apart.
The main language in the West was Latin but the main language in the East was Greek.
The number of people who spoke both languages decreased as did communication between the two halves.
As a result of these differences, the two parts of the Church began to separate.
They started to have different views regarding religious doctrine and also used different rites.
Little Schisms
There was a lot of tension between the two halves of the Church even before the Great Schism occurred.
These „little schisms” occurred over the years before the Great Schism.
The Church had a number of bishops who were recognized at patriarchs.
Patriarchs held authority over other bishops.Advertisement
There are five patriarchs:
- The Patriarch of Rome
- The Patriarch of Alexandria
- The Patriarch of Antioch
- The Patriarch of Constantinople
- The Patriarch of Jerusalem
The Patriarch of Rome
The Patriarch of Rome was viewed as being the „first among equals” but he did not have any authority over the other patriarchs.
Una dintre primele mici schisme a avut loc între anii 343 și 398, când Biserica s-a divizat din cauza arianismului (credința că Iisus nu era egal cu Dumnezeu și, prin urmare, nu era divin).
Arianismul a fost acceptat de mulți în Biserica Răsăriteană, dar nu și în Biserica Apuseană.
Ce s-a întâmplat în 404
O altă problemă a apărut în 404, când împăratul bizantin, Arcadius, a refuzat să-l accepte pe Ioan Hrisostom ca patriarh al Constantinopolului.
Crisostom a fost susținut de Papa roman și, deoarece patriarhii răsăriteni au fost de acord cu împăratul bizantin și au refuzat să-l accepte pe Crisostom ca fiind legitim, Papa a întrerupt comunicarea cu partea răsăriteană a Bisericii.
Această schismă nu a fost reparată până în 415, când patriarhii răsăriteni au fost în cele din urmă de acord că Crisostom era un patriarh legitim.
Ce s-a întâmplat în 482
A a treia „mică schismă” a avut loc în 482, când împăratul bizantin Zenon a încercat să împace diferențele dintre modul în care cele două jumătăți ale Bisericii îl vedeau pe Isus.
Unii îl vedeau pe Iisus ca având două naturi (umană și divină), în timp ce alții credeau că Iisus era doar divin.
Zeno a emis un edict numit Henotikon, dar acesta a fost respins de Papa Felix al III-lea.
Patriarhul Constantinopolului, Acacius, l-a încurajat pe Zeno să emită edictul și, ca urmare, Papa l-a excomunicat pe patriarh.
Această schismă a fost vindecată în 519, când un nou împărat bizantin, Iustin I, a recunoscut excomunicarea.
Chiar dacă, din punct de vedere tehnic, Biserica ajunsese la un acord, credințele patriarhilor răsăriteni se îndepărtau de cele ale patriarhilor apuseni.
Patriarhii răsăriteni credeau acum în miafizitism.
Miafizitismul este credința că latura umană și latura divină a lui Iisus erau una și indivizibilă, precum și imposibil de distins una de cealaltă.
Marea Schismă
Există o serie de motive care au dus la Marea Schismă, dincolo de micile schisme care au fost menționate mai devreme.
Una dintre primele probleme a fost că Biserica Romano-Catolică a introdus câteva cuvinte în plus în Crezul de la Niceea.
Credința de la Niceea este o declarație de credință creștină asupra căreia s-a căzut de acord la o întâlnire de la Niceea (numită Primul Conciliu de la Niceea).
Această declarație a fost revizuită de câteva ori, dar în 431, la cel de-al treilea Conciliu Ecumenic de la Efes (o altă întâlnire), conciliul a declarat în mod explicit că nu vor fi permise alte adăugiri.
Biserica Romano-Catolică a adăugat oricum câteva cuvinte în plus.
Declarația de deschidere care suna astfel:
„Credem în Duhul Sfânt, Domnul, dătătorul de viață, care purcede de la Tatăl”,
A fost schimbată de biserica romană astfel încât propoziția să sune astfel:
„Credem în Duhul Sfânt, Domnul, dătătorul de viață, care purcede de la Tatăl și de la Fiul”.
Biserica Romano-Catolică adăugase cuvintele
„și de la Fiul”.
Biserica Ortodoxă Răsăriteană nu a fost de acord cu acest adaos și l-a numit necanonic.
Mai multe dezacorduri
Un alt dezacord a apărut cu privire la teritoriul Balcanilor.
Problema era că atât Biserica Ortodoxă Răsăriteană, cât și Biserica Romano-Catolică considerau că au jurisdicție asupra acestei zone.
O altă dispută a fost legată de faptul că Patriarhul Constantinopolului a fost numit patriarh ecumenic.
Biserica Romano-Catolică nu a fost de acord ca Patriarhul Constantinopolului să fie numit patriarh ecumenic pentru că ei considerau că acest lucru înseamnă patriarh universal.
În mod similar, a existat, de asemenea, o dispută cu privire la câtă putere avea Patriarhul Romei (Papa) asupra celorlalți patriarhi.
Celelalte patriarhii au fost de acord că Papa ar trebui să aibă o onoare mai mare decât ceilalți, dar nu au fost de acord că acest lucru însemna că Papa avea vreo autoritate asupra celorlalți patriarhi.
Un alt punct de dispută între cele două jumătăți ale Bisericii au fost unele dintre practicile din timpul cultului care erau diferite între cele două jumătăți.
Una dintre practici se referea la Euharistie (ritualul în care pâinea și vinul sunt folosite pentru a simboliza trupul lui Hristos).
Biserica Romano-Catolică a început să folosească pâine nedospită pentru ritual, lucru cu care Biserica Ortodoxă Răsăriteană nu a fost de acord, iar Biserica Ortodoxă Răsăriteană a început să înmoaie pâinea în vin, lucru care a fost condamnat de Biserica Romano-Catolică.
Ruptura oficială
Câteva biserici romano-catolice din Constantinopol au început să folosească practicile romano-catolice în loc să urmeze practicile ortodoxe orientale.
Patriarhul ecumenic Mihail Cerularius a cerut ca aceste biserici să urmeze tradițiile orientale.
Biserici romano-catolice aveau aprobarea Papei (Leon al IX-lea) de la Roma și au refuzat.
Ca urmare, Cerularius a închis bisericile. Apoi a pus să fie scrisă o scrisoare în care ataca practicile din Occident.
Papa a citit scrisoarea și a ordonat să fie scrisă o scrisoare de răspuns care să abordeze punctele ridicate de Cerularius și să apere supremația Papei.
Papa a trimis apoi scrisoarea cu o delegație la Constantinopol.
Delegația a sosit în aprilie 1054.
Delegația nu a apreciat modul în care a fost primită și a plecat de la întâlnirea cu Cerularius după ce i-a dat scrisoarea Papei.
Cerularius, supărat pe acțiunile delegațiilor, a devenit și mai furios când și-a dat seama că sigiliile scrisorii fuseseră deschise și că delegații publicaseră scrisoarea pentru ca toată lumea să o citească.
Ca urmare, Patriarhul i-a ignorat pe delegați și a refuzat să le recunoască autoritatea.
Leu al IX-lea a murit la 19 aprilie 1054 și după ce Patriarhul Cerularius a continuat să refuze să se întâlnească cu delegații Papei, delegații au intrat în Catedrala Hagia Sophia (biserica principală a Bisericii Ortodoxe Răsăritene) în timpul unei ceremonii bisericești și au așezat o scrisoare pe altarul principal.
Scrisoarea conținea excomunicarea Patriarhului de Constantinopol, Mihail Cerularius.
Cerularius a ars scrisoarea (numită bulă papală) și apoi i-a condamnat pe delegați.
Marea Schismă era oficială.
Cele două părți încă mai comunicau între ele după, dar în timpul celei de-a patra cruciade, creștinii, cu binecuvântarea Romei, au jefuit Constantinopolul și Hagia Sophia.
După aceasta, ruptura dintre cele două părți a comunicat rar și încercările de reconciliere au eșuat.
Reconciliere
Cele două părți încă nu s-au reconciliat, dar în ultimii ani există un dezgheț cert între cele două părți.
Cele două părți au avut mai multe contacte și a existat o încercare de a reconcilia unele dintre diferențele dintre cele două biserici.
.