Mișcare revoluționară
O mișcare revoluționară (sau mișcare socială revoluționară) este un tip specific de mișcare socială dedicată realizării unei revoluții. Charles Tilly o definește ca fiind „o mișcare socială care avansează pretenții concurente exclusive la controlul statului, sau al unui segment al acestuia”. Jeff Goodwin și James M. Jasper o definesc mai simplu (și în concordanță cu alte lucrări) ca fiind „o mișcare socială care urmărește, ca minim, răsturnarea guvernului sau a statului”.
O mișcare socială poate dori să facă diverse reforme și să obțină un anumit control al statului, dar atâta timp cât nu urmărește un control exclusiv, membrii săi nu sunt revoluționari. Mișcările sociale pot deveni mai radicale și mai revoluționare, sau invers – mișcările revoluționare își pot reduce revendicările și pot fi de acord să împartă puterile cu alții, devenind un partid politic obișnuit.
Goodwin face distincția între o mișcare conservatoare (reformistă) și una revoluționară radicală, în funcție de gradul de schimbare pe care doresc să-l introducă. O mișcare revoluționară conservatoare sau reformistă va dori să schimbe mai puține elemente ale sistemului socio-economic și cultural decât o mișcare reformistă radicală (Godwin observă, de asemenea, că nu toate mișcările radicale trebuie să fie revoluționare). Astfel, o mișcare revoluționară radicală va dori atât să preia un control exclusiv asupra statului, cât și să transforme în mod fundamental unul sau mai multe elemente ale societății, economiei sau culturii sale.
Un exemplu de mișcare conservatoare ar fi mișcarea revoluționară americană din secolul al XVIII-lea sau mișcarea revoluționară mexicană de la începutul secolului al XX-lea. Printre exemplele de mișcări revoluționare radicale se numără bolșevicii din Rusia, Partidul Comunist Chinez și alte mișcări comuniste din Asia de Sud-Est și din Cuba (care au încercat să introducă schimbări ample în sistemul economic), mișcările Revoluției iraniene din 1979 împotriva șahului, precum și unele mișcări de gherilă din America Centrală. Pentru ca o mișcare să fie considerată revoluționară în Statele Unite ale Americii din zilele noastre, aceasta ar trebui să ceară o schimbare a sistemului economic dominant (capitalismul) sau a sistemului politic (democrația reprezentativă cu două partide) care funcționează în acea societate.
Aceeași mișcare socială poate fi privită diferit în funcție de un anumit context (de obicei, guvernul țării în care se desfășoară). De exemplu, Jack Goldstone remarcă faptul că mișcarea pentru drepturile omului poate fi văzută ca o mișcare socială obișnuită în Occident, dar este o mișcare revoluționară în regimuri opresive precum cel din China. Un alt exemplu pe care îl menționează este mișcarea pentru egalitate rasială, care ar putea fi văzută ca fiind revoluționară în urmă cu câteva decenii în Africa de Sud, dar începând cu 1998 este doar o mișcare socială obișnuită.
O mișcare revoluționară poate fi non-violentă, deși este mai puțin frecventă decât nu. Mișcările revoluționare au, de obicei, un repertoriu mai larg de contestații decât cele nerevoluționare.
Cinci factori cruciali pentru dezvoltarea și succesul unei mișcări revoluționare includ:
- marea nemulțumire care duce la revolte populare
- mișcări politice disidente cu participarea elitei
- motivații puternice și unificatoare în principalele părți ale societății
- o criză politică semnificativă care afectează statul – reducând capacitatea sau voința statului de a face față opoziției (vezi oportunitatea politică)
- sprijin extern (sau, în cele din urmă, lipsa de interferență din partea statului)
.