Nero

Poate cel mai infamant dintre împărații Romei, Nero Claudius Caesar (37-68 d.Hr.) a condus Roma din anul 54 d.Hr. până la moartea sa prin sinucidere, 14 ani mai târziu. Este cunoscut mai ales pentru desfrâul său, crimele politice, persecuția creștinilor și pasiunea sa pentru muzică, care a dus la zvonul probabil apocrif că Nero a „cântat la vioară” în timp ce Roma ardea în timpul marelui incendiu din anul 64 d.Hr.

Calea criminală a lui Nero spre putere

Născut Lucius Domitius Ahenobarbus, Nero și-a luat numele familiar atunci când a fost adoptat la vârsta de 13 ani de către unchiul său străbun, împăratul Claudius (tatăl său, Gnaeus Domitius Ahenobarbus, murise când viitorul împărat avea doar 2 ani). Mama lui Nero, Agrippina cea Tânără, s-a căsătorit cu Claudius după ce a aranjat moartea celui de-al doilea soț al ei și a fost forța motrice din spatele adopției fiului ei. Ea a aranjat ca Nero să se căsătorească cu fiica lui Claudius, Octavia, în anul 53, marginalizându-l și mai mult pe fiul împăratului, Britannicus. După moartea subită a lui Claudius în 54, surse clasice sugerează că Agrippina l-a hrănit cu ciuperci otrăvite, Nero, în vârstă de 17 ani, a urcat pe tron.

În primii cinci ani ca împărat, Nero și-a câștigat o reputație de generozitate politică, promovând împărțirea puterii cu Senatul și punând capăt proceselor politice cu ușile închise, deși, în general, și-a urmat propriile pasiuni și a lăsat conducerea în seama a trei consilieri cheie – filosoful stoic Seneca, prefectul Burrus și, în cele din urmă, Agrippina.

În cele din urmă, Seneca l-a încurajat pe Nero să iasă din umbra mamei sale dominatoare. Aceasta s-a întors împotriva lui, promovându-l pe fiul ei vitreg Britannicus ca fiind adevăratul moștenitor al tronului și protestând împotriva aventurii lui Nero cu soția prietenului său Poppaea Sabina. Dar Nero a învățat bine lecțiile mamei sale: Britannicus a murit curând în circumstanțe dubioase, iar în 59, după un complot eșuat de a o îneca într-o barcă prăbușită, Nero a pus-o pe Agrippina să fie înjunghiată mortal în vila ei. Împărăteasa Octavia a fost exilată și executată, iar în 62 Nero și Poppaea s-au căsătorit. Trei ani mai târziu, în ceea ce istoricul roman Tacitus a descris ca fiind „o izbucnire întâmplătoare de furie”, Nero a ucis-o pe Poppea cu o singură lovitură în burtă.

Nero: Artistul și focul

După moartea mamei sale, Nero s-a dedicat pe deplin pasiunilor sale artistice și estetice de lungă durată. La evenimentele private începând cu anul 59, a cântat și a cântat la liră și a încurajat membrii clasei superioare să ia lecții de dans. A ordonat ca la Roma să se organizeze jocuri publice o dată la cinci ani și s-a antrenat el însuși ca atlet, concurând în calitate de cărăuș. Totuși, moștenirea sa artistică cea mai durabilă a fost recrearea Romei în urma incendiului care a distrus cea mai mare parte a orașului.

În dimineața zilei de 19 iunie 64, un incendiu a izbucnit în magazinele din jurul Circului Maximus și s-a răspândit rapid în tot orașul. În următoarele nouă zile, trei din cele 14 districte ale Romei au fost distruse și alte șapte au fost grav avariate. Mai multe surse clasice îl plasează pe Nero pe acoperișul palatului său în timpul incendiului, îmbrăcat în haine de scenă și cântând din epopeea greacă „Sacul lui Ilium”. Au circulat rapid zvonuri conform cărora împăratul ar fi provocat incendiul pentru a elibera terenul pentru un complex de palate extins pe Dealul Palatin.

Care ar fi responsabilitatea pe care a purtat-o de fapt pentru dezastru, Nero a deviat atenția dând vina pentru incendiu pe membrii religiei creștine aflate la început de drum. El a ordonat tot felul de persecuții creative și brutale: Unii au fost condamnați să fie îmbrăcați în piei de animale și sfâșiați de câini, în timp ce alții au fost arși de vii în ruguri nocturne care asigurau lumina pentru petrecerile de grădină ale împăratului.

Nero a epuizat tezaurul roman reconstruind orașul în jurul complexului său de palat Domus Aurea („Casa de aur”) de 100 de acri. În centrul acestuia, el a comandat o statuie de bronz de 30 de metri înălțime a sa, Colosul Neronis.

Declinul și căderea lui Nero

În ultimii ani ai domniei lui Nero, Imperiul Roman se afla sub o mare presiune. Costurile de reconstrucție la Roma, revoltele din Britania și Iudeea, conflictele cu Parthia și cheltuielile de reconstrucție din capitală l-au forțat să devalorizeze moneda imperială, scăzând conținutul de argint al denarului cu 10 procente. În anul 65 a apărut o conspirație la nivel înalt pentru asasinarea împăratului, ceea ce l-a determinat pe Nero să ordone moartea unui prefect și a mai multor senatori și ofițeri. Vechiul consilier al împăratului, Seneca, a fost prins în această afacere și a fost forțat să se sinucidă.

Cum lucrurile se prăbușeau acasă, Nero a făcut un turneu prelungit în Grecia, unde s-a dăruit muzicii și spectacolelor de teatru, a condus un car la Jocurile Olimpice, a anunțat reforme politice pro-elene și a lansat un proiect costisitor și inutil de a săpa un canal peste Istmul Corint.

La întoarcerea sa la Roma, în 68, Nero nu a reușit să răspundă în mod decisiv la o revoltă în Galia, ceea ce a provocat noi tulburări în Africa și în Spania, unde guvernatorul Galba s-a declarat legat al Senatului și al poporului roman. Curând, garda pretoriană i-a declarat loialitate lui Galba, iar Senatul i-a urmat exemplul, declarându-l pe Nero dușman al poporului.

Nero a încercat să fugă, dar când a aflat că arestarea și execuția sa erau iminente, s-a sinucis. Cincizeci de ani mai târziu, istoricul Suetonius a relatat ultima lamentație a lui Nero: „Ce artist moare în mine!”

Legatul lui Nero

În secolele care au urmat domniei sale, numele Nero va deveni un sinonim pentru desfrâu, proastă guvernare și persecuții anticreștine. Pe termen scurt, dispariția sa a marcat sfârșitul dinastiei iulio-claudiene, care a condus Roma din anul 27 î.Hr. Vor trece 30 de ani până când Roma va avea un alt împărat, Traian, care va domni la fel de mult ca Nero. Moartea lui Nero a fost urmată de haoticul „An al celor patru împărați”, pe care istoricul roman Tacitus l-a descris ca fiind „o perioadă bogată în dezastre … chiar și în pace plină de orori”. Astfel, în timp ce mulți dintre contemporanii lui Nero i-au sărbătorit moartea, alții au privit cu nostalgie la fastul și sărbătorile domniei sale.

Accesați sute de ore de videoclipuri istorice, fără reclame, cu HISTORY Vault. Începeți astăzi proba gratuită.