Originele Mafiei
Mafia, o rețea de grupuri de crimă organizată cu sediul în Italia și America, a evoluat de-a lungul secolelor în Sicilia, o insulă condusă până la mijlocul secolului al XIX-lea de un lung șir de invadatori străini. Sicilienii s-au unit în grupuri pentru a se proteja și pentru a-și face singuri dreptate. În Sicilia, termenul „mafioso”, sau membru al Mafiei, nu avea inițial conotații criminale și era folosit pentru a se referi la o persoană care era suspicioasă față de autoritatea centrală. Până în secolul al XIX-lea, unele dintre aceste grupuri au apărut ca armate private, sau „mafie”, care extorcau bani de protecție de la proprietarii de terenuri și, în cele din urmă, au devenit organizația criminală violentă cunoscută astăzi sub numele de Mafia siciliană. Mafia americană, care a ajuns la putere în anii 1920, este o entitate separată de Mafia din Italia, deși împărtășesc tradiții precum omerta, un cod de conduită și loialitate.
Rădăcinile siciliene ale Mafiei
Timp de secole, Sicilia, o insulă în Marea Mediterană între Africa de Nord și Italia continentală, a fost condusă de un lung șir de invadatori străini, inclusiv fenicienii, romanii, arabii, francezii și spaniolii. Locuitorii acestei mici insule au format grupuri pentru a se proteja de forțele de ocupație adesea ostile, precum și de alte grupuri regionale de sicilieni. Aceste grupuri, care mai târziu au devenit cunoscute sub numele de clanuri sau familii, și-au dezvoltat propriul sistem de justiție și răzbunare, desfășurându-și acțiunile în secret. Până în secolul al XIX-lea, mici armate private cunoscute sub numele de „mafie” au profitat de condițiile haotice și frecvent violente din Sicilia și au extorcat bani de protecție de la proprietarii de terenuri. Din această istorie, Mafia siciliană a apărut ca o colecție de clanuri sau familii criminale.
Deși nu se cunosc cu exactitate originile sale, termenul Mafia provine dintr-o expresie argotică siciliano-arabă care înseamnă „a acționa ca un protector împotriva aroganței celor puternici”, potrivit lui Selwyn Raab, autorul cărții „Five Families: The Rise, Decline, and Resurgence of America’s Most Powerful Mafia Empires”. Raab notează că, până în secolul al XIX-lea, cuvântul „mafiot” nu se referea la cineva care era un criminal, ci mai degrabă la o persoană care era suspicioasă față de autoritatea centrală. În anii 1860, o piesă de teatru numită „I Mafiusi della Vicaria” („Eroii penitenciarului”), despre un grup de deținuți dintr-o închisoare siciliană care își mențineau propria ierarhie și propriile ritualuri, a făcut un turneu în Italia și a contribuit la popularizarea termenului Mafia în limba italiană.
Mafia în ascensiune în Italia
În 1861, Sicilia a devenit o provincie a Italiei recent unificate. Cu toate acestea, haosul și criminalitatea au domnit pe întreaga insulă în timp ce proaspătul guvern italian încerca să se stabilească. În anii 1870, oficialii romani chiar au cerut clanurilor mafiote siciliene să îi ajute, urmărind bandele criminale periculoase și independente; în schimb, oficialii ar fi privit în altă parte în timp ce Mafia își continua șantajele de protecție a proprietarilor de terenuri. Guvernul a crezut că acest aranjament va fi temporar, durând doar cât să permită Romei să preia controlul; în schimb, clanurile mafiote și-au extins activitățile criminale și s-au înrădăcinat și mai mult în politica și economia siciliană. Mafia a devenit adepta corupției politice și a intimidat oamenii să voteze pentru anumiți candidați, care, la rândul lor, erau datori Mafiei. Chiar și Biserica Catolică a fost implicată cu clanurile mafiote în această perioadă, potrivit lui Raab, care notează că biserica s-a bazat pe mafioți pentru a monitoriza proprietățile sale masive din Sicilia și pentru a-i ține în frâu pe fermierii chiriași.
Pentru a se consolida și mai mult, clanurile siciliene au început să organizeze ceremonii de inițiere în care noii membri depuneau jurăminte secrete de loialitate. De o importanță capitală pentru clanuri era omerta, un cod de conduită extrem de important care reflecta vechea credință siciliană conform căreia o persoană nu ar trebui să se adreseze niciodată autorităților guvernamentale pentru a căuta dreptate pentru o infracțiune și nu ar trebui să coopereze niciodată cu autoritățile care investighează orice abatere.