US EPA

Detonarea armelor nucleare deasupra solului trimite materiale radioactive la o înălțime de până la 80 de kilometri în atmosferă. Particulele mari cad la sol în apropierea locului exploziei, dar particulele și gazele mai ușoare călătoresc în atmosfera superioară. Particulele care sunt măturate în atmosferă și care cad înapoi pe Pământ se numesc precipitații radioactive. Fallout poate circula în jurul lumii timp de ani de zile până când cade treptat pe Pământ sau este readus la suprafață prin precipitații. Traiectoria precipitațiilor depinde de vânt și de modelele meteorologice.

• Despre precipitațiile radioactive rezultate din testarea armelor nucleare
• Unde puteți afla mai multe

Despre precipitațiile radioactive rezultate din testarea armelor nucleare

De obicei, precipitațiile radioactive conțin sute de radionuclizi diferiți. Unii rămân în mediul înconjurător pentru o perioadă lungă de timp, deoarece au timpi de înjumătățire lungi, cum ar fi cesiu-137, care are un timp de înjumătățire de 30,17 ani. Alții au timpi de înjumătățire foarte scurți și se dezintegrează în câteva minute sau câteva zile, cum ar fi iodul-131, care are un timp de înjumătățire de 8 zile. Foarte puțină radioactivitate de la testele de armament din anii 1950 și 1960 mai poate fi detectată în prezent în mediul înconjurător.

Statele Unite au efectuat primul test cu arme nucleare la suprafață în sud-estul statului New Mexico la 16 iulie 1945. Între 1945 și 1963, sute de explozii supraterane au avut loc în întreaga lume. De-a lungul timpului, numărul și mărimea (sau randamentul) acestor explozii au crescut, în special la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960. După semnarea Tratatului de interzicere limitată a testelor din 1963 de către Statele Unite, Uniunea Sovietică și Marea Britanie, majoritatea exploziilor la suprafață au încetat. Unele teste cu arme supraterane efectuate de alte țări au continuat până în 1980. De la încetarea testelor cu arme nucleare supraterane, radiațiile zilnice în aer citite de la locurile de monitorizare au scăzut. Timp de mulți ani, analiza probelor de aer a arătat niveluri de risc cu mult sub limitele de reglementare. De fapt, rezultatele sunt acum, în general, sub nivelurile pe care instrumentele le pot detecta.

EPA menține un sistem de monitoare de radiații pe întreg teritoriul Statelor Unite. Aceste monitoare au fost concepute inițial pentru a detecta radionuclizii care erau eliberați după detonarea unei arme nucleare. Acum, EPA folosește acest sistem, numit RadNet, pentru a analiza nivelurile de radiații de fond în multe locații din Statele Unite. Radiațiile de fond sunt prezente în jurul nostru în permanență, majoritatea provenind din surse naturale, cum ar fi radonul și uraniul prezente în mod natural. Pentru mai multe informații despre istoria RadNet, vă rugăm să vizitați pagina web „Learn About RadNet”.

Câțiva dintre radionuclizii de precipitații radioactive pe care sistemele de monitorizare ale EPA îi pot detecta includ:

• Americiu-241
• Cesiu-137
• Iod-131
• Stronțiu-90

Chiar dacă există foarte puține precipitații radioactive care încă mai există în mediul înconjurător, este important să ne amintim că precipitațiile radioactive pot fi foarte periculoase. Această secțiune vorbește despre diferitele moduri în care putem fi expuși la radiații dacă are loc o detonare nucleară.

Când are loc o detonare nucleară, oamenii, plantele și animalele pot fi expuse la precipitații în mai multe moduri. Animalele pot mânca plante contaminate sau pot bea apă contaminată. Oamenii care mănâncă apoi aceste animale se vor confrunta în continuare cu o contaminare internă, în care materialul radioactiv ajunge în interiorul corpului nostru, în ciuda faptului că nu consumă direct plante sau apă contaminate.

Radionuclizii care sunt inhalați sau ingerați nu sunt blocați de un scut extern. Acești radionuclizi interacționează cu celulele și țesuturile interne, ceea ce crește riscul de efecte nocive asupra sănătății. Atunci când radionuclizii sunt ingerați, aceștia pot modifica structura celulelor, ceea ce reprezintă una dintre modalitățile prin care oamenii pot dezvolta cancer. Riscurile pentru sănătate cauzate de precipitațiile radioactive au fost descrise în numeroase studii. Un exemplu este raportul din 1962 al Consiliului Federal pentru Radiații, Health Implications of Fallout from Nuclear Weapons Testing through 1961. Acesta este unul dintre motivele pentru care profesioniștii în radioprotecție lucrează din greu pentru a proteja oamenii împotriva expunerii inutile la radiații.

Polul radioactiv care se depune în mediul înconjurător este un exemplu de expunere externă potențială. Radionuclizii care emit particule alfa și beta ar reprezenta o amenințare de expunere externă mai mică, deoarece nu călătoresc foarte departe în atmosferă și nu sunt la fel de penetrante ca radiațiile mai energetice. Ecranarea, unul dintre cele trei principii de radioprotecție, previne o anumită expunere externă, deoarece particulele alfa sunt blocate de celulele moarte ale pielii care se află la suprafața corpului nostru. Cu toate acestea, razele gamma călătoresc mult mai departe în atmosferă și sunt raze cu energie mai mare, care pot fi blocate doar de o ecranare puternică, cum ar fi un perete de beton sau un șorț de plumb. Aceste raze prezintă un risc mai mare de expunere externă.