Vertijul, un simptom de care trebuie să fim atenți

„Camera se învârte”. Aceasta este fraza cel mai des rostită de pacienții care merg la medic pentru că suferă de vertij, adică senzația ireală că obiectele din mediul înconjurător se mișcă (vertij obiectiv) sau că pacientul este cel care se mișcă (vertij subiectiv).

„Vertijul este un simptom, nu o boală”, spune Cecilia Pérez, specialist la Departamentul de Otorinolaringologie al Spitalului Ramón y Cajal din Madrid. „Poate apărea la orice vârstă, dar este rară în copilărie și mai frecventă la adulți și la vârstnici; depinde de ceea ce o provoacă”. Amețeala este un termen nespecific care cuprinde un grup larg de simptome, inclusiv vedere încețoșată, instabilitate, senzație de legănare, vertij, legănare…

Este o problemă foarte frecventă: se estimează că 80 la sută din populație a suferit un episod de vertij în timpul vieții, iar vertijul și amețelile reprezintă a treia cea mai frecventă cauză a consultațiilor de asistență medicală primară. Deși în cele mai multe cazuri (aproximativ 90 la sută) este de origine benignă, este recomandabil să se excludă o patologie gravă.

În cele mai multe cazuri este legată de alterări ale sistemului vestibular, care este situat în urechea internă și coordonează menținerea echilibrului. „Dar nu trebuie să uităm că anumite tipuri de accidente vasculare cerebrale pot începe doar cu vertij”, spune Pedro Amaro, director medical al Institutului Oto Vertigo din Madrid și coordonator al Ghidului clinic privind diagnosticul și tratamentul vertijului, aprobat de Societatea Spaniolă de Otorinolaringologie și Chirurgie a Capului și Gâtului (Seorl CCC) și sponsorizat de Schwabe Farma Ibérica.

O problemă care trebuie evaluată de un medic

Până la apariția amețelilor sau a vertijului, este indicat să consultați un medic care poate evalua – cu ajutorul unui examen și al testelor de diagnosticare – dacă este vorba de o boală a sistemului vestibular al urechii interne sau dacă are o cauză neurologică, care este potențial mai gravă. Amaro estimează că aproximativ 60 la sută din cazurile de vertij își au originea în ureche, 30 la sută se datorează unor cauze neurologice, iar restul se datorează altor patologii, cum ar fi bolile cardiace. „În cele din urmă, există, de asemenea, un mic procent de pacienți la care nu putem identifica cauza”, adaugă el.

Principalele tipuri de vertij

Există multe afecțiuni medicale legate de vertij: vertij pozițional paroxistic benign, migrenă vestibulară, boala Ménière, vestibulopatie bilaterală, nevrită vestibulară… Acestea sunt unele dintre cele mai frecvente:

Vevertijul pozițional paroxistic benign

Este de departe cel mai frecvent. În cele mai multe cazuri nu se știe de ce apare, dar mecanismele care o provoacă sunt cunoscute: particulele de carbonat de calciu din urechea internă, numite otoconii, se deplasează din poziția lor naturală în structura cunoscută sub numele de canale semicirculare. Atunci când bolnavul își mișcă capul, otoconii se deplasează în canale, provocând dezinformarea mișcării (vertij).

Bolnavii experimentează adesea senzația de vertij atunci când se întind sau se întorc în pat, sau când își ridică capul pentru a lua ceva de pe un raft. Amaro subliniază că aceste simptome sunt adesea atribuite în mod eronat, „chiar și în lumea medicală, unei probleme la nivelul coloanei cervicale”. Cu toate acestea, odată ce este diagnosticată corect, „este vertijul cu cea mai bună rată de vindecare”.

Tratamentul constă, după cum explică Pérez, în „manevre de repoziționare, care vor depinde de canalul semicircular al pacientului”. Acestea sunt mișcări ale capului pacientului care sunt efectuate în general de către otorinolaringolog, dar și de către unii neurologi. Aceste manevre sunt foarte eficiente, deși problema reapare la aproximativ 30 la sută dintre pacienți. „Unii dintre ei pot avea mai multe recurențe de-a lungul anilor, dar situația lor revine în cele din urmă la normal”, spune Amaro.

Boala lui Ménière

Boala lui Ménière este o patologie cronică a urechii interne cu o incidență de aproximativ trei sau patru cazuri la 100.000 de locuitori pe an. Se caracterizează prin patru simptome:

• Episoade de vertij, care pot dura de la câteva minute la câteva ore.
• Pierderea auzului.
• Tinitus (țiuituri sau bâzâituri în urechi).
• Un sentiment de plenitudine în ureche.

Cauza acestei afecțiuni este necunoscută, iar tratamentul său se bazează în principal pe administrarea de diferite medicamente pentru atacuri, cum ar fi sedative vestibulare, corticoizi, antiemetice (pentru greață și vărsături). „Iar atunci când pacientul nu răspunde la aceste terapii, se iau în considerare tratamentele intratimpanice sau intervenția chirurgicală”, spune Pérez.

Nevrita vestibulară

Nevrita vestibulară este o inflamație de origine virală. Pacienții se confruntă cu un vertij intens care durează zile întregi. „Vestea bună este că, odată ce pacientul revine la normal, de obicei nu se mai repetă”, spune Amaro. Administrarea de medicamente, cum ar fi corticosteroizii, ajută la recuperare.

Migrena vestibulară

Migrena vestibulară este o afecțiune al cărei diagnostic poate fi complicat de marea varietate de prezentări. În termeni simplificați, ar putea fi definită ca fiind suma dintre migrenă și vertij, iar criteriile de diagnostic elaborate de societățile științifice se referă la numărul, intensitatea și caracteristicile atât ale simptomelor de migrenă (cefalee și alte manifestări), cât și ale patologiei vestibulare (în principal vertij). Medicamentele anti-migrenă sunt destul de eficiente în tratarea acestei probleme.

Reabilitarea vestibulară poate fi, de asemenea, utilă la anumiți pacienți. Acestea sunt exerciții fizice pe care pacientul le execută urmând instrucțiunile medicului și care sunt utile și în alte patologii ale sistemului vestibular.

Poate fi prevenit vertijul?

Experții subliniază că, în termeni generali, nu există tratamente preventive pentru vertij sau factori de risc clari care să permită prezicerea apariției acestuia. Pérez comentează că pacienților cu boala Ménière li se recomandă să urmeze o dietă „cu puțină sare, puțină cofeină și fără stimulente, ceea ce nu previne atacurile, dar reduce episoadele”. Prin urmare, aceasta nu este o formă de prevenție primară.

În ceea ce privește vertijul pozițional, el subliniază că unele studii l-au legat de un deficit de vitamina D, dar acest lucru este ceva care „nu este foarte clar”. Acest tip de vertij benign a fost, de asemenea, asociat cu traumatisme, cum ar fi traumatismul cervical caracteristic accidentelor de circulație.

Impact psihologic

Faptul că vertijul este, în majoritatea cazurilor, de origine benignă și poate fi controlat cu succes nu ar trebui să ne determine să relativizăm impactul său. Are un mare impact psihologic, iar atunci când episoadele persistă, este foarte invalidant din punct de vedere socio-profesional, cu concedii medicale pe termen lung și chiar invaliditate permanentă.

„Unii pacienți ajung la extrema de a nu dori să iasă din casă sau să facă orice activitate în cazul în care au vertij”, spune Amaro. „Nu ucide, dar doare foarte tare”. Mulți bolnavi dezvoltă anxietate secundară și depresie atunci când nu sunt tratați corespunzător.