Why Democrats Are not the Party of Slavery and Republicans Are not the Party of Lincoln

The man I inherited it from was not the real Dread Pirate Roberts either — his name was Cumberbun. The real Roberts had been retired 15 years and was living like a king in Patagonia. Then he explained the name was the important for inspiring the necessary fear. You see, no one would surrender to the Dread Pirate Westley. Așa că am navigat până la țărm, am luat un echipaj complet nou, iar el a rămas la bord pentru o vreme ca secund, spunându-mi tot timpul Roberts. Odată ce echipajul a crezut, el a părăsit nava și de atunci eu sunt Roberts. – Westley în The Princess Bride

Liderul majorității din Camera Reprezentanților, Kevin McCarthy, a sugerat că Partidul Democrat ar trebui să își schimbe numele din cauza asocierii sale cu sclavia. În aceeași zi, secțiunea de opinie a cotidianului Washington Times a condus cu titlul: Mass-media liberală și democrații alimentează flacăra ignoranței drepturilor civile: Partidul sclaviei, al lui Jim Crow, al Ku Klux Klan-ului și al segregării are o memorie scurtă. Studiul istoriei, se pare, revine în forță.

Este o mișcare retorică devenită obișnuită în era Trump: argumentul că afro-americanii ar trebui să dea loialitate Partidului Republican care a abolit sclavia și nu Partidului Democrat care a susținut-o. Acesta este un argument foarte prost. Ignoră în mod fundamental modul în care funcționează de fapt atât partidele politice, cât și istoria.

Din punct de vedere istoric, termenii „republican” și „democrat” nu reprezintă ideologii de bază sau principii politice. Ele sunt nume de marcă, precum „Jell-O” sau „The Dread Pirate Roberts”. De-a lungul anilor, ele au fost folosite de diferite organizații cu obiective, principii și caracteristici diferite. Republicanii și democrații de astăzi au foarte puține lucruri în comun cu democrații și republicanii din 1860, sau chiar din 1936. Nu are niciun sens ca cineva să dea credit, sau să învinovățească vreun partid modern pentru ceva ce s-a întâmplat în Războiul Civil.

Pentru a înțelege acest lucru, trebuie să înțelegem că istoria americană a avut cel puțin șase sisteme de partide separate, sau perioade în care două seturi de interese și preocupări s-au unit în două partide politice relativ stabile. Cercetătorii au păreri diferite cu privire la momentul exact în care aceste sisteme au început și s-au încheiat, dar există un consens larg asupra faptului că cele șase sisteme de partide includ următoarele:

• 1789-1820: Era Federalistă: Fondatorii Americii erau în mod universal împotriva partidelor politice sau a „facțiunilor”, dar acest lucru nu i-a împiedicat să le formeze imediat ce primul președinte a fost învestit. În timpul primului mandat al lui Washington, două facțiuni s-au dezvoltat în jurul celor mai cunoscuți doi membri ai cabinetului său. Cei care îl susțineau pe Alexander Hamilton se numeau „federaliști”, iar cei care îl susțineau pe Thomas Jefferson se numeau „republicani”. Putem observa unele trăsături ale democraților și republicanilor moderni în aceste două facțiuni. La fel ca republicanii moderni, federaliștii erau în favoarea intereselor mediului de afaceri, a expansiunii armatei și a unei economii globale; dar erau, de asemenea, în favoarea impozitelor ridicate, a proiectelor de lucrări publice și a unui guvern federal puternic. Jefferson și republicanii seamănă în unele privințe cu democrații de astăzi: erau în favoarea imigrației nelimitate, a guvernului secular și a scăderii cheltuielilor militare; dar erau, de asemenea, în favoarea unor drepturi puternice ale statelor și a unor cheltuieli guvernamentale limitate – și disprețuiau însăși ideea de impozitare.
• 1828-1856: Whigs și Democrat-Republicani: După Washington și Adams, federaliștii nu au mai câștigat niciodată alte alegeri prezidențiale și, în timp, aproape toată lumea din țară a devenit republicană. James Monroe a candidat fără opoziție pentru cel de-al doilea mandat prezidențial, iar presa a declarat o „Epocă a bunelor sentimente”. Dar nu a durat prea mult. Odată ce toată lumea a devenit republicană, republicanii s-au împărțit în două partide: democrații-republicani au rămas fideli principiilor jeffersoniene de guvernare mică și suveranitate a statelor. Național-republicanii susțineau că guvernul ar trebui să cheltuiască bani pentru construirea infrastructurii: bănci, drumuri, poduri etc. Ei vedeau aceste lucruri ca fiind necesare pentru prosperitatea națiunii. Democrat-republicanii au devenit pur și simplu democrații. Național-republicanii au adoptat porecla „Whigs” – inițial numele partidului britanic antimonarhie – pentru a-l prezenta pe Andrew Jackson ca pe un rege în devenire.
• 1860-1896: Sclavia și Războiul Civil: Timp de o generație, atât Democrații, cât și Whigs au fost partide naționale. În ambele partide existau sudiști pro-sclavie și nordici anti-sclavie. Principala falie a partidelor era legată de cheltuielile pentru infrastructură, nu de sclavie. Dar acest lucru a devenit nesustenabil atunci când problema sclaviei a devenit cea mai importantă problemă a țării. În 1856, Partidul Whig s-a destrămat, iar foștii Whigs s-au alăturat democraților anti-sclavagism pentru a forma un nou Partid Republican (preluând un nume de marcă anterior care fusese abandonat). Până în 1860, Partidul Republican era partidul antisclavagism și pro-Unire – și acestea erau singurele probleme care contau. Partidul Democrat s-a fracturat în trei partide în alegerile din 1860 și, după ce Lincoln a câștigat, șapte state au făcut secesiune înainte ca acesta să preia funcția (alte patru s-au alăturat după ce a preluat conducerea). După război, republicanii nordici au dominat guvernul național pentru cea mai mare parte a restului secolului, intervenind doar președinția bifurcată a lui Grover Cleveland.
• 1900-1932: Epoca progresistă și Marea Depresiune: O recesiune majoră, la limita unei depresiuni, a lovit Statele Unite în 1893 și a modificat dramatic peisajul politic. Șomajul era ridicat, iar masa monetară s-a restrâns, ceea ce a dus la o deflație care a reprezentat o povară uriașă pentru fermieri, ale căror chirii au rămas aceleași, în timp ce prețurile produselor s-au prăbușit. Partidul Progresist a devenit un jucător important în statele vestice și, în 1896, William Jennings Bryan a candidat atât ca progresist, cât și ca democrat. Acesta a pierdut în fața lui William McKinley, dar aceste alegeri au realiniat spectrul politic de pe o axă Nord-Sud pe o axă Est-Vest. La acea vreme, republicanii susțineau în mare măsură interesele financiare din Estul mai bine stabilit, în timp ce democrații s-au aliniat cu noile state occidentale și cu interesele agrare. Mișcarea progresistă a lui Bryan se baza pe eliminarea etalonului aur (relaxând astfel masa monetară și permițând o inflație modestă). Nu a câștigat această luptă, dar mișcarea progresistă de la începutul secolului XX a obținut o serie de victorii, inclusiv patru amendamente constituționale care au reconfigurat modul în care guvernul federal interacționa cu poporul.
• 1936-1994: Marea acomodare: Următoarea mare criză financiară – Marea Depresiune – a provocat următoarea mare reașezare politică. În 1932, Franklin D. Roosevelt a ajuns la putere în urma unei alunecări de teren prin combinarea a două circumscripții foarte diferite: Democrații din Est și Vest, care erau încă în mare parte populiști și progresiști, și Democrații din Sud, care încă îi urau pe republicani, dar care dezvoltaseră un regim restrictiv și rasist pentru a-i împiedica pe afro-americani să voteze sau să participe la guvernare și în societate. Aceasta este perioada la care se referă majoritatea oamenilor atunci când vorbesc despre „civilizație” în politică. Existau republicani liberali și democrați conservatori, iar oamenii din Congres se înțelegeau între ei și se tratau reciproc cu respect. Cu toate acestea, această civilizație a avut un preț uriaș. Pentru a promulga o agendă politică progresistă, Partidul Democrat al lui Roosevelt a trebuit să închidă ochii la segregare. Democrații din sud erau alegători cu o singură problemă, iar această problemă era segregarea. Atâta timp cât democrații din nord erau dispuși să-i lase să mențină un regim opresiv și rasist în propriile state, aceștia ar fi votat cu plăcere pentru programele economice New Deal și ar fi sprijinit partidul național în orice altă problemă. Acest lucru a funcționat până când problema progresistă a devenit Drepturile Civile.
• 1994-2020: Unde ne aflăm acum: Când Partidul Democrat, sub conducerea lui Kennedy și Johnson, și-a asumat proiectul de reformă a Drepturilor Civile, democrații din Sud au început să-i abandoneze – iar republicanii au creat infama Strategie Sudică, menită să rupă controlul democraților asupra Sudului. De-a lungul anilor ’70 și ’80, sudiștii au susținut în mod regulat candidații republicani la președinție. Și, în alegerile pentru Congres din 1994, blocul democrat din Sud s-a prăbușit, iar Sudul a devenit fervent și sigur republican. De atunci, partidele au continuat să se trieze, republicanii devenind mai conservatori, iar democrații mai liberali, ceea ce a dus la hărțile roșu-albastru pe care le vedem acum, care arată un sprijin republican solid în tot sudul și în vestul munților și un sprijin democrat solid pe coaste și în cele mai multe zone metropolitane mari.

Unde mergem acum? Există unele semne că 2020 va fi o alegere de realiniere, republicanii sub Trump devenind partidul populist, iar democrații sub Biden devenind partidul establishmentului. Aceasta ar fi o răsturnare aproape completă față de dinamica McKinley-Bryan din 1896, dar așa funcționează partidele de-a lungul intervalelor de timp istorice.

Dar să fim foarte clari: indiferent ce vor deveni în cele din urmă democrații și republicanii, vor fi lucruri diferite față de partidele lui Lincoln, Douglas și Calhoun. Ne confruntăm cu un set de probleme foarte diferite de cele pe care le aveau ei, iar partidele au împărțit peisajul ideologic disponibil în moduri foarte diferite. Faptul că denumirile rămân aceleași are totul de-a face cu brandingul și nimic de-a face cu vreun fel de ideologie coerentă pe care cineva în viață își poate asuma meritul, sau vina, de a fi deținut-o în trecut.