Care este diferența dintre un substantiv și un pronume?

Toate cuvintele din limba engleză se încadrează într-una dintre cele câteva categorii majore, numite „părți de vorbire”. Părțile de vorbire în limba engleză sunt: substantivul, verbul, adjectivul, adverbul, pronumele, prepoziția, determinantul, conjuncția și interjecția. Părțile de vorbire pot fi distinse pe baza funcției lor în propoziție, a relației lor cu alte cuvinte din propoziție și, într-o anumită măsură, a sensului lor.

Pronumele sunt adesea considerate a fi o subclasă a substantivelor deoarece îndeplinesc adesea aceleași roluri în propoziție. De aceea, este ușor să le confundăm.

Ce este un substantiv?

Se spune că un substantiv este un cuvânt care identifică o persoană sau un animal (fată, poștaș, om, bunică, cal), un lucru (floare, oală, tavan, gem, pălărie, iarbă) sau o idee sau o stare (libertate, anxietate, democrație, orbire, bucurie). O modalitate mai bună de a identifica un substantiv de alte părți de vorbire este prin caracteristicile sale morfologice (sufixe și prefixe), precum și prin poziția și funcția acestora în cadrul unei propoziții.

Există caracteristici specifice care vă ajută să distingeți un substantiv de alte părți de vorbire. Substantivele sunt adesea precedate de un determinant precum „the”, „a” sau „an”. Există substantive comune și substantive proprii. Substantivele proprii sunt nume și încep cu o literă majusculă. Substantivele pot fi la singular sau la plural (apple vs. apples) și pot arăta posesie (Jenny’s apple).

O modalitate bună de a distinge un substantiv de alte părți de vorbire este să vă uitați la funcția sa într-o propoziție. Unele dintre rolurile comune ale unui substantiv sunt subiectul, obiectul direct, obiectul indirect și obiectul unei prepoziții, de exemplu:

Jenny îi place gemul – „Jenny” este subiectul și „gem” este obiectul direct.

Jenny i-a dat lui Margaret niște gem – „Margaret” este obiectul indirect.

Jenny se bucură să mănânce dulceață cu prietenii – „prietenii” este obiectul unei prepoziții.

Nume vs. Pronume

Pronumele sunt de fapt o subclasă de substantive, deoarece adesea înlocuiesc un substantiv și pot completa aceeași funcție într-o propoziție. De exemplu:

Jenny va ajunge mâine. Ea va aduce niște gem.

Subiectele primei și celei de-a doua propoziții se referă la același individ: Jenny. Totuși, în loc să se repete substantivul „Jenny”, în a doua propoziție se folosește un pronume. Fără pronume, ar trebui să repetăm la nesfârșit același substantiv, ceea ce ar face ca limba să sune destul de ciudat.

Spre deosebire de substantive, pronumele au nevoie de un antecedent – adică ceva sau cineva menționat într-o propoziție anterioară la care se referă. De exemplu, dacă ați începe o conversație cu propoziția „Este atât de iresponsabil”, nu am ști la cine vă referiți. Totuși, dacă în schimb ați spune „James a mâncat toată dulceața. Este atât de iresponsabil”, atunci lucrurile ar fi mai clare. „James” este aici antecedentul lui „el.”

Ce sunt pronumele personale?

Pronumele personale se referă la una dintre cele trei „persoane” diferite. Pronumele de persoana întâi se referă la vorbitor (eu sau noi). Pronumele de persoana a doua se referă la destinatar (tu). Pronumele de persoana a treia se referă la persoana sau lucrul despre care se vorbește (el, ea, ea, el, ei).

Ca și substantivele, pronumele personale pot fi fie subiecte, fie obiecte ale unei propoziții. Cu toate acestea, spre deosebire de substantive, ele iau de fapt forme diferite în funcție de poziția în care apar. Dacă sunt subiectul propoziției, ele iau cazul nominativ, iar dacă sunt un obiect, apar în cazul obiectiv. În cazul pronumelor de persoana a treia, acestea trebuie, de asemenea, să fie în acord în ceea ce privește genul (feminin sau masculin) cu antecedentul lor. De exemplu, în propoziția „Îi place gemul”, cuvântul „ea” este un pronume de persoana a treia care apare în cazul nominativ, deoarece este un subiect al propoziției. Cu toate acestea, în propoziția „Lui Ioan îi place ea”, pronumele de persoana a treia apare ca obiect, deci ia cazul obiectiv. Formele de nominativ și obiectiv arată în felul următor pentru toate pronumele personale:

Pronumele de persoana întâi singular: nominativ „I”, obiectiv „me”
Pronumele de persoana întâi plural: nominativ „we”, obiectiv „us”
Pronumele de persoana a doua singular și plural: nominativ „we”, obiectiv „us”
Pronumele de persoana a doua singular și plural: nominativ „tu”, obiectiv „tu”
Pronumele la persoana a treia singular: nominativ „el, ea, el”, obiectiv „el, ea, el”
Pronumele la persoana a treia plural: nominativ „ei”, obiectiv „ei”

.