De ce sunt oamenii religioși? O perspectivă cognitivă
Răspunsul simplu și rapid la întrebarea de ce sunt oamenii religioși este că Dumnezeu – indiferent de forma pe care credeți că o ia (o iau) – este real, iar oamenii cred deoarece comunică cu el și percep dovezi ale implicării sale în lume. Doar 16% dintre oamenii din întreaga lume nu sunt religioși, dar acest lucru echivalează totuși cu aproximativ 1,2 miliarde de indivizi care consideră că este dificil să împace ideile religiei cu ceea ce știu despre lume.
De ce cred oamenii este o întrebare care i-a frământat pe marii gânditori timp de multe secole. Karl Marx, de exemplu, a numit religia „opiu al poporului”. Sigmund Freud era de părere că Dumnezeu era o iluzie, iar credincioșii se întorceau la nevoile din copilărie de siguranță și iertare.
O explicație psihologică mai recentă este ideea că evoluția noastră a creat o „gaură în formă de zeu” sau ne-a dat un „motor de zeu” metaforic care ne poate împinge să credem într-o divinitate. În esență, această ipoteză este că religia este un produs secundar al unui număr de adaptări cognitive și sociale care au fost extrem de importante în dezvoltarea umană.
Adaptați pentru credință
Suntem creaturi sociale care interacționează și comunică unii cu alții într-un mod cooperant și de susținere. Făcând acest lucru, în mod inevitabil avem atașamente mai puternice față de unii indivizi mai mult decât față de alții. Psihologul britanic John Bowlby a demonstrat această influență a atașamentelor asupra dezvoltării emoționale și sociale a copiilor și a arătat cum acestea pot avea de suferit atunci când sunt amenințate prin separare sau abuz. Continuăm să ne bazăm pe aceste atașamente și mai târziu în viață, atunci când ne îndrăgostim și ne facem prieteni, și putem chiar să formăm atașamente puternice față de animale non-umane și obiecte inanimate. Este ușor de văzut că aceste atașamente puternice s-ar putea transfera la zeitățile religioase și la mesagerii lor.
Relațiile noastre depind de capacitatea de a prezice modul în care se vor comporta ceilalți în diferite situații și în timp. Dar lucrurile față de care ne formăm atașamente nu trebuie neapărat să fie în fața noastră pentru a le prezice acțiunile. Ne putem imagina ce ar face sau ce ar spune. Această abilitate – cunoscută sub numele de decuplare cognitivă – își are originea în copilărie prin jocul de prefăcătorie. Este un salt mic de la a fi capabili să ne imaginăm mintea cuiva pe care îl cunoaștem la a ne imagina o minte omnipotentă, omniscientă, asemănătoare cu cea a unui om – mai ales dacă dispunem de texte religioase care povestesc despre acțiunile lor din trecut.
O altă adaptare cheie care poate ajuta credința religioasă derivă din capacitatea noastră de a antropomorfiza obiectele. Ați văzut vreodată conturul unei persoane doar pentru a vă da seama că este de fapt o haină atârnată la ușă? Această capacitate de a atribui forme și comportamente umane lucrurilor non-umane arată că, de asemenea, înzestrăm cu ușurință entitățile non-umane, cum ar fi zeii, cu aceleași calități pe care le posedăm și, ca atare, ne este mai ușor să ne conectăm cu ele.
Beneficii comportamentale
În plus față de aceste aspecte psihologice, comportamentul ritualic observat în cultul colectiv ne face să ne bucurăm și să dorim să repetăm experiența. Dansul, cântecul și atingerea unor stări de transă au fost proeminente în multe societăți ancestrale și sunt încă manifestate de unele dintre ele și astăzi – inclusiv de poporul Sentinelese, și de aborigenii australieni. Pe lângă faptul că sunt acte de unitate socială, chiar și ritualurile mai formale modifică chimia creierului. Acestea cresc nivelul de serotonină, dopamină și oxitocină din creier – substanțe chimice care ne fac să ne simțim bine, să ne dorim să facem din nou lucruri și care ne oferă o apropiere de ceilalți.
Aceste adaptări cognitive sunt facilitate de normele educaționale și casnice care nu au tendința de a contesta ideile religioase. Deși suntem încurajați să contestăm alte idei care ne sunt prezentate la începutul copilăriei și care ar putea să nu aibă o bază solidă de dovezi – cum ar fi Moș Crăciun sau Zâna Măseluță – acest lucru nu este valabil și în cazul religiei. Aceste provocări sunt adesea descurajate în învățăturile religioase și, uneori, considerate ca fiind păcătoase.
Indiferent de punctul dumneavoastră de vedere, impactul religiei și al gândirii religioase asupra funcționării și evoluției umane este o dezbatere intelectuală captivantă care nu dă semne că se va încheia. Desigur, cineva ar putea argumenta că Dumnezeu creează tot ceea ce s-a subliniat mai sus, dar atunci acest lucru ne conduce la o altă întrebare, mai mare: care sunt dovezile pentru Dumnezeu?
.