Înregistrările extincțiilor în masă de la sfârșitul Triasicului și Jurasicului timpuriu din Insulele Britanice

Crizele complexe ale extincțiilor în masă de la sfârșitul Triasicului și Jurasicului timpuriu (Toarcian) sunt bine înregistrate în Insulele Britanice, unde coincid cu schimbări paleoambientale majore. Extincția de la sfârșitul Triasicului are loc în cadrul Formațiunii cvasi-marine Lilstock, a cărei faună este dominată de bivalve eurytopice. Aceștia au suferit o extincție majoră (77% din specii), inclusiv toate formele infaunale, în straturile bazale ale formațiunii. Această criză precede cu puțin o serie de evenimente de mediu care includ, în ordine crescătoare, o fază intensă de seismicitate (debutul vulcanismului bazaltic de inundație din Atlanticul Central?), scăderea nivelului mării și un vârf negativ de δ13Corg. Extincția este legată cel mai clar (adică cel mai aproape în timp) de regresie și seismicitate. O nouă scădere a nivelului mării este înregistrată în partea superioară a Formațiunii, urmată de transgresiune și de răspândirea anoxiei. Aceste evenimente nu sunt asociate cu alte pierderi de bivalve, deși conodonții au dispărut în această perioadă. Legătura dintre dispariție și condițiile sărace în oxigen este demonstrată mai bine de criza din Toarcian, când un eveniment de dispariție a bivalvelor (pierderea a 85% din specii) a coincis cu debutul unei anoxii intense în mijlocul subzonei Semicelatum din secțiunile de coastă din Yorkshire. Cu toate acestea, aceste pierderi fac parte din mai multe impulsuri de extincție răspândite pe parcursul a mai mult de un milion de ani. Acestea au început mai devreme, la granița dintre etapele Pliensbachian/Toarcian, când amoniții, brachiopodele și ostracodele au suferit pierderi care au coincis cu regresia și răcirea. Cu toate acestea, în timpul transgresiunii ulterioare a avut loc o scurtă răspândire a anoxiei marine (reprezentată de banda de sulf în secțiunile din Yorkshire) care poate fi, de asemenea, implicată în extincții. Depunerea de șisturi negre este extrem de răspândită în înregistrarea Toarcianului britanic, cu excepția remarcabilă a zonelor din Somerset și sudul Dorsetului, unde condițiile condensate, complet oxigenate, de apă adâncă sunt înregistrate de Leptaena Bed și „Junction Bed”. Chiar mai remarcabil este faptul că în acest cadru depozițional aparent benign sunt înregistrate pierderi severe prin extincție (de brachiopode și ostracode).