Cum au ajuns așa?

Langley devine din ce în ce mai excentric, însă, susținând plictisitor Teoria Înlocuirii, o ipoteză cinică potrivit căreia „totul în viață este înlocuit”: copiii sunt înlocuitorii părinților lor, iar noile generații de genii, jucători de baseball și regi sunt înlocuitorii generațiilor anterioare de genii, jucători de baseball și regi. Langley se apucă să colecționeze și să salveze ziare pentru a putea crea Collyer’s One Edition for All Time, un ziar nonconformist, universal, care va rezuma toate varietățile experienței umane într-un singur set de povești.

Să ne vorbească direct cu o voce ușor melancolică, Homer este un narator suficient de atrăgător, iar relatarea primilor ani ai săi și ai lui Langley poate fi emoționantă, în timp ce face portrete ale oamenilor care intră și ies din viața lor ca o paradă trecătoare: fermecătoarea Mary Elizabeth, care pleacă pentru a urma cursurile unui colegiu romano-catolic; Harold Robileaux, nepotul bucătarului lor și un talentat cântăreț la cornet, care pleacă la război și nu se mai întoarce niciodată; și dl. și doamna Hoshiyama, un cuplu japonez liniștit și harnic care se ocupă de casa Collyer până când sunt arestați de F.B.I. și trimiși într-un lagăr de internare în urma atacului de la Pearl Harbor.

Dar, pe măsură ce soții Collyer se izolează de lume și se retrag în casa lor monstruos de supraaglomerată, narațiunea se bâlbâie și se blochează. Domnul Doctorow nu reușește niciodată să facă inteligibilă pentru cititor trecerea fraților de la excentricitate ușoară la nebunie curată.

Și chiar dacă cei doi bărbați ajung să constituie întreaga lume a celuilalt, relația lor, de asemenea, rămâne ciudat de opacă: pentru că orbirea lui Homer nu i-a împiedicat niciodată viața de tânăr, dependența sa crescândă de Langley pare banală și artificială, la fel ca și deferența sa față de comportamentul din ce în ce mai antisocial al lui Langley.