DISCIPLINA

v. Pedeapsă, corecție
Pro 15:32 are în puțină d disprețuiește sufletul său
Ef 6:4 crește-i în d și învățătura Domnului
Heb 12:5 fiul meu, nu disprețui d Domnului
Heb 12:8 dar dacă ești lăsat fără d .. sunteți niște ticăloși
Heb 12:11 nici un d în prezent nu pare a fi o cauză

vezi CORECTURA

Sursa: Dicționar biblic Mundo Hispano

În Biblie, termenul d. se aplică în primul rând procesului de instruire și corecție pe care Dumnezeu îl folosește față de poporul său sau față de o persoană. În Vechiul Testament, conceptul este exprimat prin cuvintele ebraice yasar și musar, care se referă la a pedepsi, a instrui. În NT, cuvântul grecesc este paideia. Termenul este legat de ideea de tată care își corectează fiul (Pro 19:18). Astfel, ni se spune în Deu 8:5 †”cum își pedepsește un om fiul, așa te pedepsește Domnul Dumnezeul tău†. De aceea, † „Ferice de omul pe care îl pedepsește Dumnezeu; de aceea nu disprețuiți pedeapsa Celui Atotputernic† (Iov 5:17-18; Pro 3:11). Domnul †”pe cine iubește, pedepsește și biciuiește pe orice fiu pe care-l primește†. Și acesta este un semn că suntem copii ai lui Dumnezeu (Evrei 12:1-10). D. nu se limitează la îndreptarea atunci când copilul lui Dumnezeu greșește, ci include ideea de a-l supune la încercări și greutăți, întotdeauna în ideea de a-i spori sfințenia și de a-l face să crească în credință. Apostolul Pavel a fost supus acestui d., astfel încât a putut spune: †œ… ca și cum ar fi fost pedepsit, dar nu ucis† (2Co 6:9). Scopul lui Dumnezeu în d. este †œca să fim părtași sfințeniei Lui†, chiar și atunci când este o pedeapsă pentru vreun păcat săvârșit, căci astfel †œsuntem pedepsiți de Domnul, ca să nu fim osândiți împreună cu lumea† (1Co 11:32).

D. în biserică, deși nu este desemnată astfel, este o învățătură clară a Scripturii. Domnul Isus a stabilit un proces care să fie folosit pentru a rezolva problemele dintre credincioși (†Dacă fratele tău păcătuiește împotriva ta†). În primul rând, vorbiți cu persoana respectivă; în al doilea rând, dacă nu aude, vorbiți din nou în prezența a doi sau trei martori; în al treilea rând, dacă tot nu aude, atunci †œspuneți-i bisericii†; în al patrulea rând, dacă nu aude, biserica ††œl reține ca pe un neam și ca pe un vameș† (Matei 18:15-17). Îndemnul final este de a acorda persoanei recalcitrante tratamentul pe care evreii îl acordau neamurilor, cu care aveau grijă să nu aibă prea multă comuniune, sau publicanilor, care erau considerați trădători de țară și corupți. Dar unii consideră că acest caz nu se referă la o excludere completă din comunitate.
d. ecleziastică trebuie exercitată ținând cont de faptul că există diferite niveluri de gravitate în infracțiuni. În 2Corinteni 2:1-11, Pavel menționează cazul unui frate care i-a provocat tristețe, fără să ni se spună motivul pentru care s-a întâmplat acest lucru. Dar credincioșii din †¢Corint îl mustraseră. După aceea, el le-a recomandat să îl ierte și să îl consoleze. Nu era vorba de o persoană care săvârșise un păcat public, pentru că apostolul scrisese deja că într-un astfel de caz era necesară îndepărtarea vinovatului din adunare (1Co 5:1-12). De asemenea, el a scris că †”dacă cineva nu ascultă de ceea ce spunem în această scrisoare, însemnați-l și nu vă asociați cu el, ca să fie rușinat. Dar nu-l priviți ca pe un dușman, ci mustrați-l ca pe un frate† (2Th 3:14-15). În aceste cuvinte se observă un grad de d. care nu merge până la extrem. Dar apar circumstanțe în care biserica trebuie să acționeze mai radical, procedând la †¢excomuniune. Toate d. trebuie să fie exercitate de biserică, sub autoritatea pastorilor (1Tes 5:12-13). Iar în cazurile în care este implicată responsabilitatea unuia dintre ei, dacă acesta persistă în păcat, trebuie să fie mustrat †œîn fața tuturor, pentru ca și ceilalți să se teamㆠ(1Ti 5:19-20). †¢Excomuniune.

Sursa: Dicționar biblic creștin

Concept pedagogic care face aluzie la tot ceea ce este potrivit ca „discipolul” să facă și să primească de la „învățător”.

În acest concept sunt integrate reguli și ordine, stiluri relaționale și condiții de mediu, acțiuni, dar și intenții.

Disciplina poate fi mai mult pozitivă (recompense și încurajări) sau mai mult negativă (pedepse și cerințe), mai orientativă sau mai preventivă, mai spontană sau mai reglementată și normativă. Dar, în orice sarcină educațională, disciplina este esențială pentru grup și pentru fiecare persoană din grup. Iar aceasta este asumată mai mult prin dependența de voința celorlalți sau într-un mod mai autonom (autodisciplina).

Și în acțiunile pastorale și catehetice sunt necesare un spirit și forme de disciplină. Formele pot fi mai impunătoare sau mai liberale, mai dialogice sau mai monologice, mai planificate sau mai improvizate. Dar eficiența a ceea ce se face într-un grup, pentru a fi educativ, va fi întotdeauna ordonată de acțiunea disciplinară cea mai potrivită.

Această acțiune se va desfășura fără a pierde din vedere cele mai bune forme de relații interpersonale, de încredere și de bucurie.

Pedro Chico González, Diccionario de Catequesis y Pedagogía Religiosa, Editorial Bruño, Lima, Perú 2006

Sursa: Diccionario de Catequesis y Pedagogía Religiosa

Numele ebraic muÂ-sár și verbul yaÂ-sár comunică sensul de disciplină, pedeapsă, corecție și îndemn. În Septuaginta greacă și în Scripturile grecești creștine, substantivul paiÂ-déiÂ-a și verbul paiÂ-déuÂ-o, care corespund formelor ebraice, au același înțeles de bază. Ambele sunt derivate din pais, †œchild†, iar sensul primar al lui paiÂ-déiÂiÂ-a se referă la măsurile necesare pentru formarea copilului, și anume: disciplină, instrucție, educație, corecție și pedeapsă.

Surse și scopuri. Disciplina lui Iehova este o expresie a dragostei Sale pentru poporul Său. (Pr 3:11, 12) Învățătura pe care le-o dă corectează părerile greșite, ajută la modelarea minții și dă o direcție conduitei lor. În timpul lui Moise, israeliții au primit disciplină de la Dumnezeu, fiind martori oculari ai manifestărilor măreției Sale, când Iehova, în puterea Sa incomparabilă, a executat judecata asupra tuturor zeităților egiptene, a eliberat poporul Său și a distrus armata egipteană la Marea Roșie. Dar au existat, de asemenea, judecăți impresionante împotriva membrilor neascultători ai poporului lui Israel, precum și furnizarea miraculoasă de hrană și apă, acțiuni care au transmis lecții de neegalat despre importanța de a lua în considerare și de a aplica tot ceea ce spune Iehova. Luate împreună, aceste măsuri au avut rolul de a-i umili și de a le insufla frica de Iehova, bazată pe credință și ascultare. (Deut 8:3-5; 11:2-7) Disciplina lui Iehova este de obicei administrată prin reprezentanții săi, cărora le conferă autoritate. De exemplu, bătrânii, în calitate de judecători, trebuiau să-l pedepsească pe un israelit care își acuza pe nedrept soția că nu era virgină când s-a căsătorit. (Deut 22:13-19) Când părinții își disciplinează corect copiii, ei îl reprezintă pe Iehova, iar copiii trebuie să răspundă la această disciplină pentru ceea ce este: o expresie a dragostei părinților lor, menită să le protejeze bunăstarea veșnică. (Prov 1:8; 4:1, 13; 6:20-23; 13:1, 24; 15:5; 22:15; 23:13, 14; Ef 6:4) În congregația creștină, bătrânii folosesc Cuvântul lui Dumnezeu pentru a disciplina: pentru a învăța, a mustra și a mustra. (2Ti 3:16) Când Iehova îi disciplinează pe membrii congregației creștine pentru greșeli, o face pentru a-i ajuta să-și revină din căderea lor în păcat și pentru a-i împiedica să devină părtași la judecata de condamnare care planează asupra lumii neevlavioase. (1Co 11:32.) De asemenea, Isus Cristos, ca șef al adunării creștine, și datorită afecțiunii sale pentru ea, are grijă ca aceasta să primească disciplina de care are nevoie. (Apocalipsa 3:14, 19.)
Expulzarea din congregație este o formă mai severă de disciplină. Apostolul Pavel a considerat necesar să recurgă la această măsură atunci când †˜i-a predat pe Alexandru și pe Himeneu lui Satana††™. (1Ti 1:20) Aceasta înseamnă că, odată rupți de adunare, ei au redevenit parte a lumii controlate de Diavol. (1Co 5:5, 11-13.)
Persecuția pe care Iehova îngăduie să o îndure slujitorii Săi poate servi drept disciplină sau pregătire pentru ei și poate produce în ei rodul dorit al neprihănirii, de care se vor bucura în pace atunci când încercarea se va încheia. (Evrei 12:4-11.) Chiar și Fiul lui Dumnezeu a fost pregătit să fie un mare preot milostiv și plin de compasiune prin încercările pe care Tatăl Său i-a permis să le treacă. (Evrei 4:15.)

Să luăm aminte sau să nu luăm aminte. Cei răi, cei nesăbuiți și cei a căror moralitate este disprețuitoare își manifestă ura față de disciplina lui Iehova prin ignorarea ei. (Ps 50:16, 17; Prov 1:7) Cu toate acestea, consecințele nefaste ale unei astfel de prostii devin, la rândul lor, o măsură disciplinară care duce adesea la o pedeapsă aspră. Nu e de mirare că proverbul spune: †œDisciplina nebunilor este o prostie†. (Pr 16:22) Ei pot cădea în sărăcie, în rușine, în boală și chiar în moarte prematură. Istoria israeliților este un exemplu al marii pierderi pe care o astfel de acțiune o implică. Ei nu au ținut cont de disciplina pe care, fie prin cenzură, fie prin îndreptare, Dumnezeu le-a dat-o prin profeți. Nici nu au ținut cont de disciplina pe care Iehova le-a impus-o prin retragerea protecției și binecuvântării sale. În cele din urmă au experimentat disciplina dură care fusese prezisă: pustietatea și exilul. (Ier 2:30; 5:3; 7:28; 17:23; 32:33; Osea 7:12-16; 10:10; Sof 3:2.)
În schimb, atenția la disciplină, împreună cu o respectuoasă frică de Dumnezeu, îl face pe om înțelept și îi permite să folosească corect cunoștințele pe care le dobândește, evitând astfel multă durere și suferință personală. Disciplina care este primită cu apreciere și pusă în practică poate chiar să crească speranța de viață astăzi și să realizeze promisiunea vieții veșnice. Se cuvine, așadar, ca disciplina să fie ținută în mare stimă. (Pr 8:10, 33-35; 10:17.)

Sursa: Dicționar biblic

Disciplina implică instrucție și corecție, pregătire care îmbunătățește, modelează, întărește și desăvârșește caracterul. Este educația morală obținută prin întărirea supunerii prin supraveghere și control. Conceptul este tradus de obicei prin experiență, pedeapsă și instruire (ebraică yāsar, mûsar; greacă paideuō, paideia). Disciplinarea credinciosului de către Tatăl ceresc este adesea ilustrată prin corecția făcută de tatăl uman. „Cum își pedepsește un om fiul (yāsar), așa te pedepsește Domnul Dumnezeul tău” (Deut. 8:5; Ps. 6:1; 38:1). Învățătura nu trebuie disprețuită în pofida corecției, mûsar, din partea Celui Atotputernic (Iov 5:17; Prov. 3:11). Valoarea disciplinei din partea unui tată uman este subliniată în Pr. 19:18.

VT și învățăturile sale sunt amplificate în NT, mai ales în Evr. 12:3-12, prin luarea în considerare atentă a suferințelor trăite de Mântuitorul (v. 3). Creștinului i se amintește să prețuiască disciplina (paideia) Celui Atotputernic, v. 5, 7, 11. Disciplina este o dovadă sigură a calității de fiu (v. 7, 8); și a iubirii lui Dumnezeu (v. 6). Lipsa de disciplină este mai degrabă o dovadă de ură decât de dragoste (Prov. 13:24). Mai mult, rezultatul final al disciplinei, care pe moment poate părea dureros, este în cele din urmă bun pentru cel disciplinat (Evrei 12:10, 11).

Scopul disciplinei este corectarea, depășirea, ascultarea, credința și încrederea în copilul lui Dumnezeu. Rezultatul este fericirea, o binecuvântare (Iov 5:17; Ps. 94:12); și asigurarea din Apoc. 3:19: „Eu mustru și pedepsesc pe toți cei pe care îi iubesc…”.

Chiar dacă nu există o limită de timp specială pentru disciplina ecleziastică asupra credincioșilor care greșesc, există o învățătură clară pe această temă (cf. 1 Cor. 5:1-13; 2 Cor. 2:4-11). Se pare că numai păcatele publice sunt supuse cenzurii ecleziastice, în timp ce celelalte trebuie mărturisite mai întâi lui Dumnezeu (1 Ioan 1:9) și apoi unui alt creștin (Iacov 5:16). Dacă o conferință privată, o mărturisire și o încercare de îndreptare eșuează, atunci problema trebuie adusă în fața bisericii (Matei 18:15; 1 Tesaloniceni 5:14).

Leneșul și cel care se amestecă în mod iresponsabil în treburile altuia ar trebui să fie admonestat; și dacă este necesar, separat de adunare (2 Tes. 3:6-15).

Disciplina asupra infractorului a fost stabilită într-o adunare publică a membrilor bisericii (1 Cor. 5:4). Creștinului păcătos trebuia să i se impună o cenzură pe măsura infracțiunii; chiar până la a fi predat lui Satana (v. 5). O astfel de pedeapsă și condamnare ar aduce teamă și respect din partea celorlalți (1 Tim. 5:20; Fapte 5:11). Toată părtășia cu „cei răi” trebuia să ia sfârșit (v. 13; Rom. 16:17; 2 Ioan 10). După o pocăință adevărată, fratele disciplinat trebuia să fie restaurat, iertat și mângâiat „ca nu cumva să fie mistuit de prea multă întristare…”. (2 Cor. 2:7-10). El resultado de la disciplina eclesiástica administrada apropiadamente a la luz de la Escrituras (2 Ti. 3:16), en el amor de Cristo, y bajo la guía del Espíritu Santo era una iglesia íntegra y de un corazón limpio (1 Co. 5:7, 8)

BIBLIOGRAFÍA

HDAC, I, pp. 303–304; ISBE, II, p. 852; CE, V, pp. 30–32.

V.R. Edman

HDAC Hastings’ Dictionary of the Apostolic Church

ISBE International Standard Bible Encyclopaedia

CE Catholic Encyclopaedia

Harrison, E. F., Bromiley, G. W., & Henry, C. F. H. (2006). Diccionario de Teología (184). Grand Rapids, MI: Libros Desafío.